Rusia va lua în considerare crearea unei "zone sanitare" pe teritoriul Ucrainei în cazul în care bombardamentele asupra regiunilor de frontieră vor continua, a declarat marţi Vladimir Putin, citat de agenţiile ruse de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Posibilitatea de a bombarda teritoriul nostru de pe teritoriul Ucrainei, desigur, rămâne. Există mai multe soluţii în acest caz: în primul rând, creşterea eficienţei luptei de contraofensivă. Dar asta nu înseamnă că nu vor exista aşa-numitele atacuri de incursiune pe teritoriul nostru. Şi dacă vor continua, atunci va trebui să luăm în considerare - o spun cu mare atenţie - să creăm un fel de zonă sanitară pe teritoriul Ucrainei, la o distanţă suficientă de la care ar fi imposibil să ajungă pe teritoriul nostru", a declarat liderul de la Kremlin la o întâlnire cu corespondenţii de război ruşi.

"Aceasta este o chestiune separată, nu spun că vom începe acest demers mâine, trebuie să analizăm cum va evolua situaţia", a adăugat Vladimir Putin, citat de TASS.

Putin a explicat este scopul acestor tactici ucrainene. "Problema este legată - cred că este şi de înţeles - în principal de dorinţa de a ne deturna forţele şi mijloacele către această zonă, pentru a ne a retrage unele unităţi din acele direcţii care sunt considerate cele mai importante şi critice în ceea ce priveşte o posibilă ofensivă a Forţelor Armate ale Ucrainei. Nu este necesar să facem acest lucru, dar, desigur, trebuie să ne protejăm cetăţenii", a recunoscut liderul rus, potrivit Interfax. Chiar dacă Moscova ar întări frontierele, rămâne posibilitatea de a bombarda teritoriul rusesc de pe teritoriul ucrainean, a arătat Putin.

La sfârşitul lunii trecute, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a scris pe Twitter că orice acord de pace acceptabil pentru Ucraina ar trebui să includă nu numai o restaurare a frontierelor suverane ale Ucrainei, ci şi o zonă demilitarizată, de 100-120 km, care ar trebui să fie stabilită în interiorul Rusiei, de-a lungul graniţei cu Ucraina. Consilierul prezidenţial a sugerat, de asemenea, ca zona demilitarizată să aibă iniţial o prezenţă internaţională care să o controleze. "Probabil, în etapa iniţială, cu un contingent de control internaţional obligatoriu", a spus el.

CITEȘTE ȘI Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak sugerează că un acord de pace cu Rusia ar trebui să includă şi o zonă demilitarizată

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.