Preşedintele rus Vladimir Putin se va adresa naţiunii într-un discurs televizat în direct joi, la o zi după ce o investigaţie condusă de Olanda a pus sub acuzare patru separatişti pro-Rusia din Ucraina pentru doborârea zborului MH17 în 2014, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Pe durata acestei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, Putin este aşteptat să nege acuzaţiile conform cărora Rusia le-a furnizat rachete sol-aer separatiştilor, lucru care va mări tensiunile cu Occidentul.
 
Întrebările vor face parte dintr-o „piesă de teatru televizată”, conform The Guardian iar Putin va răspunde la întrebări privind reforma pensiilor, expansiunea NATO, toate acestea fiind trimise, aparent, de cetăţeni ruşi. Principalul obiectiv al lui Putin în 2019 va fi să se reconecteze cu cetăţenii obişnuiţi după ce popularitatea sa a scăzut şi există semne de nemulţumire în ţară.
 
Jurnaliştii îi vor pune, cu precauţie, întrebări cu privire la economie, al protestele regionale şi relaţiile externe. Zeci de guvernatori regionali vor fi prezenţi pe toată durata de trei-patru ore a transmisiei pentru a răspunde unor eventuale întrebări ale lui Putin.
 
Această sesiune de întrebări şi răspunsuri are loc după ce rata de aprobare a lui Putin a scăzut sub 50% conform agenţiilor de sondare ale statului, acestea fiind printre cele mai scăzute numere de când a devenit preşedinte în 2000.
 
Conform celor are au efectuat sondajele, principala cauză este situaţia economică: o creştere cu cinci ani a vârstei de pensionare şi salarii care stagnează ale muncitorilor ruşi.
 
Deşi aceste cifre ar fi considerate bune de majoritatea liderilor din Occidentul, Kremlinul se baza pe sondaje pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. 
 
Sesiunea de întrebări şi răspunsuri televizată a devenit un element cheie al preşedinţiei lui Putin în ultimii 20 de ani, având ca scop să furnizeze o legătură directă între cetăţeni şi preşedinte. Margarita Simonyan, şefa televiziunii de stat RT, a scris pe Twitter: „Această linie directă reprezintă o perioadă de speranţe dulci ale celor oprimaţi şi de frică pentru cei care în degradează şi îi insultă”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.