Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să participe la funeraliile şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit în urma prăbuşirii avionului său săptămâna trecută, a declarat marţi Kremlinul, informează Reuters.
Prăbuşirea a avut loc la două luni după ce Prigojin şi mercenarii săi au organizat o revoltă împotriva comandanţilor militari de top ai lui Putin, în care au preluat controlul oraşului Rostov pe Don din sudul ţării şi au avansat spre Moscova, înainte de a se întoarce când se aflau la 200 km de capitală.
"Prezenţa preşedintelui nu este prevăzută", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă Putin va participa la înmormântare.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Kremlinul nu are informaţii specifice despre funeralii, iar aranjamentele sunt la latitudinea familiei, a mai spus Peskov.
Duminică, anchetatorii au anunţat că testele genetice au confirmat că Prigojin se numără printre cele 10 persoane ucise în accidentul de avion.
Kremlinul a spus că este o "minciună absolută" sugestia unor politicieni şi comentatori occidentali potrivit căreia Putin ar fi ordonat uciderea lui Prigojin din răzbunare.
Poreclit şi Bucătarul lui Putin, Evgheni Prigojin a fost un aliat de lungă durată a lui Putin, servindu-i interesele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.