Doi dintre angajaţii lui Donald Trump au mutat cutii cu documente cu o zi înainte de o vizită a agenţilor FBI şi a unui procuror la locuinţa fostului preşedinte din Florida, la începutul lunii iunie, pentru a prelua documente clasificate, ca răspuns la o citaţie – moment pe care anchetatorii au ajuns să îl considere suspect şi un indiciu privind o posibilă obstrucţionare, relatează Washington Post. în condiţiile în care ancheta privind manipularea de către fostul preşedinte a documentelor referitoare la securitatea naţională şi obstrucţionarea justiţiei se apropie de final, conform The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump şi consilierii săi ar fi efectuat, de asemenea, o „repetiţie generală” pentru mutarea documentelor sensibile chiar înainte ca biroul său să primească citaţia din mai 2022, potrivit persoanelor familiarizate cu chestiunea care au vorbit sub condiţia anonimatului, relatează Washington Post.

În plus, procurorii au adunat dovezi care arată că Trump uneori păstra documente clasificate în biroul său într-un loc unde erau vizibile şi uneori le-a arătat altora, au spus sursele citate.

Această evoluţie ar putea ridica miza pentru fostul preşedinte, deoarece, în temeiul Legii privind spionajul, se poate considera că a comunicat intenţionat materiale referitoare la securitatea naţională şi nu doar că le-a păstrat pur şi simplu, comentează The Guardian.

Mişcarea cutiilor în şi dintr-o cameră de depozitare din Mar-a-Lago, staţiunea lui Trump din Florida, a fost un punct cheie pentru procurori, deoarece acolo s-a concentrat avocatul lui Trump, Evan Corcoran, când a căutat documente clasificate în interiorul proprietăţii.

Corcoran a găsit aproximativ 40 de documente clasificate în camera de depozitare şi a spus Departamentului de justiţie că nu au mai rămas documente pe proprietate. Dar această afirmaţie a fost pusă sub semnul întrebării atunci când FBI a confiscat 101 documente clasificate câteva luni mai târziu, inclusiv din depozitul în cauză.

Întrebarea centrală pentru procurorul special Jack Smith a fost dacă Trump a aranjat ca documentele clasificate să fie scoase din camera de depozitare înainte ca Corcoran să le caute acolo, pentru a le reţine ilegal, deşi i s-a spus că nu poate, conchide The Guardian.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.