Ducele de Edinburgh se retrage din îndatoririle regale începând din această toamnă, a anunţat joi Palatul Buckingham, relatează BBC News.
Această decizie a fost luată de către prinţul Philip însuşi şi este susţinută de către regina Elizabeth a II-a, soţia sa, a anunţat un purtător de cuvânt al Palatului.
El îşi va onora angajamentele deja programate din prezent şi până în august, atât cele pe care şi le-a asumat singur, cât şi împreună cu regina, însă nu va mai accepta noi invitaţii.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Prinţul consort Philip, care împlineşte luna viitoare vârsta de 96 de ani, a onorat angajamente în 110 zile în 2016.
El patronează, prezidează sau este membrul a peste 780 de organizaţii şi va continua să fie le asociat, însă ”nu va mai juca un rol activ participând la evenimenteprin angajamente”, a precizat Palatul Buckingham.
Ducele ”poate, în continuare să aleagă să participe la anumite evenimente publice din când în când”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Prinţul consort şi regina sărbătoresc 70 de ani de căsătorie în noiembrie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...