Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a decis să declare ziua de miercuri, 5 noiembrie, zi de doliu în oraş, în memoria românului mort în urma prăbuşirii parţiale a unui turn medieval situat în apropierea Colosseumului şi a Forului Roman. „Roma este alături de familia, colegii şi toţi cei care l-au iubit, împărtăşind durerea acestei pierderi tragice”, anunţă Primăria din Roma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit autorităţilor locale din capitala Italiei, primarul Romei, Roberto Gualtieri, a decis să declare ziua de miercuri, 5 noiembrie, zi de doliu în oraş, în semn de condoleanţe după moartea lui Octav Stroici, muncitorul care lucra la restaurarea Torre dei Conti şi care a murit la spital, în timpul nopţii de luni spre marţi, după ce a fost scos de sub dărâmături la mai bine de 11 ore de la prăbuşirea turnului. 

Oraşul Roma este alături de familia, colegii şi toţi cei care l-au iubit, împărtăşind durerea acestei pierderi tragice. Steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile municipale, în semn de doliu, precizează Primăria Romei pe site-ul propriu.

„Îmi exprim condoleanţele sincere pentru moartea lui Octav Stroici, muncitorul care a fost victima prăbuşirii Torre dei Conti. În numele Romei şi al meu personal transmit gândurile mele sincere familiei sale, colegilor şi tuturor celor care i-au fost apropiaţi”, afirmă primarul Roberto Gualtieri. 

Edilul capitalei italiene mulţumeşte echipelor de salvare care au intervenit „cu mare profesionalism şi dedicare” pentru salvarea românului.

„Aş dori să mulţumesc pompierilor, poliţiei şi echipelor de salvare care au intervenit cu mare profesionalism şi dedicare într-o situaţie atât de complexă şi dramatică”, a mai spus primarul Romei.

Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, era originar din Suceava, dar locuia de mulţi ani în Italia împreună cu familia şi lucra în construcţii, fiind muncitor calificat, inclusiv la restaurarea unor clădiri sau monumente istorice. El a murit luni noapte, într-un spital din Roma, la scurt timp după ce echipele de salvare l-au scos de sub dărâmături, după mai bine de 11 ore de la prăbuşirea parţială a turnului medieval aflat în renovare. La ampla operaţiune în încercarea de a-i salva viaţa românului au participat zeci de salvatori cu drone şi instrumente de înaltă tehnologie, inclusiv un dispozitiv uriaş de aspirare a molozului.

Luni dimineaţă, o parte a turnului medieval s-a prăbuşit, în timp ce mai mulţi muncitori, între care şi Octav Stroici, lucrau în interiorul edificului. Doi dintre muncitori au scăpat teferi, iar un altul, un italian originar din Cosenza, a fost rănit grav, în prezent fiind în spital cu fracturi. Din păcate, Stroici, care se afla la primul etaj al clădirii în momentul prăbuşirii, a fost prins sub dărâmături. Ore în şir, salvatorii sosiţi la faţa locului au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l scoate pe român de sub tonele de moloz. În pofida groazei de a fi îngropat sub dărâmături, a durerilor şi a prafului, acesta a fost conştient şi a comunicat în permanenţă cu salvatorii, care au încercat să-l scoată în viaţă. 

Premierul Italiei, Georgia Meloni, a transmis condoleanţe pentru „moartea tragică” a românului şi şi-a exprimat „profunda tristeţe”.

„În numele meu şi al guvernului, îmi exprim profunda tristeţe şi condoleanţe pentru moartea tragică a lui Octav Stroici, muncitorul care a fost victima prăbuşirii Torre dei Conti din Roma. Suntem alături de familia şi colegii săi în acest moment de suferinţă de nedescris”, a scris Georgia Meloni pe X, mulţumind „încă o dată echipelor de salvare şi tuturor celor care au lucrat neobosit şi cu curaj pentru a încerca să-i salveze viaţa”.

Torre dei Conti este un turn fortificat medieval din Roma, situat în apropierea Colosseumului şi a Forumului Roman. Construit în secolul al XIII-lea, turnul era unul dintre cele mai impresionante fortificaţii care dominau Roma medievală. Înalt de 29 de metri, Torre dei Conti se află lângă unul dintre punctele turistice importante ale Oraşului Etern, fiind la jumătatea drumului pe Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce de la Piazza Venezia din centrul oraşului la Colosseum.

Clădirea a găzduit cândva birourile primăriei, dar nu a mai fost utilizată din 2006 şi era în curs de renovare în cadrul unui proiect de patru ani care urma să se încheie anul viitor, potrivit autorităţilor oraşului Roma.

Din cauza lucrărilor de restaurare, zona din jurul turnului fusese închisă pentru pietoni.

Clădirea a fost ridicată de Papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa la începutul secolului al XIII-lea şi era iniţial de două ori mai înaltă, dar a fost redimensionată după pagubele provocate de cutremurele din secolele al XIV-lea şi al XVII-lea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.