Un afgan, condamnat cu privire la o crimă, a fost executat în public miercuri, anunţă talibanii - o premieră de la revenirea la putere a islamiştilor, în august 2021, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Curtea Supremă a primit ordinyl să execute acest ordin qisas într-o adunare publică a locuitorilor”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, care se referă la legea talionului, prevăzută de sharia (legea islamică).

Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a ordonat judecătorilor, la jumătatea lui noiembrie, să aplice toate aspectele shariei, inclusiv pedepse corporale pentru fapte considerate mai grave, lapidări, biciuiri şi amputarea membrelor hoţilor, dar şi execuţii publice.

Talibanii au procedat la mai multe biciuiri publice de când s-au întors la putere.

Execuţia de miercuri, la Farah (vest), capitala provinciei cu acelaşi nume, este prima pe care o recunosc.

Condamnatul, desemnat în comunicat ca fiind ”Tajmir, fiul lui Ghulam Sarwar”, locuia în districtul Anjil, în provincia Herat, în vestul Afganistanului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.