Grupul paramilitar Wagner a început să construiască o linie fortificată de apărare în regiunea ucraineană Lugansk, în estul Ucrainei, anexată de Moscova în septembrie, anunţă miercuri şeful grupului, Evgheni Prigojin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un complex de fortificaţii este în curs de construcţie pe linia de contact, denumit comun «linia Wagner»”, anunţă acest om de afaceri apropiat Kremlinului, pe reţele de socializare aparţinând întreprinderii sale, Concord.

”Este vorba despre o apărare la mai multe niveluri”, subliniază Prigojin.

Însă patronul Wagner nu oferă precizări cu privire la lungimea acestei linii şi nici despre amplasarea exactă a acesteia sau timpul necesar finalizării acestor lucrări.

Prigojin consideră că această linie de apărare nu ar trebui să fie ”necesară” împotriva armatei ucrainene.

”Simpla prezenţă a unităţilor Wagner pe linia frontului este deja un zid impenetrabil”, consideră Evgheni Prigojin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.