Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este recunoscător Ursulei von der Leyen şi liderilor europeni pentru restricţiile privind vizele pentru cetăţenii ruşi, subliniind faptul că "teritoriul european nu poate fi folosit pentru turism sau cumpărărturi de cei care în Rusia susţin scindarea şi batjocorirea Europei".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Uniunea Europeană a făcut un pas semnificativ în problema vizelor privind cetăţenii Rusiei", a spus Zelenski în alocuţiunea sa. "Comisia Europeană a aprobat o propunere de suspendare a regimului simplificat de vize în vigoare în prezent între UE şi Rusia", a continuat el.

"Desigur, aceasta nu este încă o interdicţie completă a vizelor. Dar acest lucru demonstrează deja cetăţenilor statului terorist că poartă o anumită responsabilitate morală pentru agresiunea statului lor împotriva Ucrainei şi a întregii Europe".

"Există o astfel de situaţie acum, când este inadmisibil să taci. Şi este inadmisibil să nu te opui terorii. Este absolut inacceptabil ca teritoriul european să poată fi folosit pentru turism sau cumpărături de către cei care acasă, în Rusia, nu numai că susţin scindarea şi batjocorirea Europei, ci şi muncesc pentru aceasta. Şi nu poate fi trecut cu uşurinţă cu vederea faptul că propagandiştii ruşi pot rămâne în continuare în ţările europene, mint zilnic în reportaje şi emisiuni din capitalele europene. Mint despre Europa! Umilesc Europa! Şi în acelaşi timp se află în Europa. O absurditate care trebuie oprită imediat", a mai spus Zelenski. 

"Şi trebuie să ne amintim: pe lângă latura morală a problemei, este şi o chestiune elementară de securitate. Rusia a trimis în mod repetat ucigaşi în Europa sub masca unor turişti obişnuiţi. Au admirat deja destul turla din Salisbury, străzile germane şi depozitele cu arme din Cehia. Suficient. Europa nu este un loc de promenadă pentru ucigaşi şi cei care îi susţin", a subliniat preşedintele ucrainean.

"Sunt recunoscător doamnei preşedinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi tuturor liderilor europeni care susţin restricţiile privind vizele pentru cetăţenii ruşi", a precizat Zelenski. 

Comisia Europeană a propus marţi să fie suspendat integral Acordul UE de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia. "Suspendarea vine ca răspuns la riscurile şi ameninţările sporite la adresa intereselor de securitate ale Uniunii şi a securităţii naţionale a statelor membre ca urmare a agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei”, arată comunicatul de presă al CE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.