Preşedintele iranian prezintă trei condiţii pentru încheierea războiului

Preşedintele iranian prezintă trei condiţii pentru încheierea războiului

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a prezentat miercuri seara trei condiţii pentru încheierea războiului, printre care „recunoaşterea drepturilor legitime ale Iranului, plata despăgubirilor şi garanţii internaţionale ferme împotriva agresiunilor viitoare”, relatează CNN.

A fost pentru prima dată când preşedintele a prezentat public condiţii specifice pentru încheierea conflictului.

„Singura modalitate de a pune capăt acestui război - declanşat de regimul sionist şi de SUA - este recunoaşterea drepturilor legitime ale Iranului, plata despăgubirilor şi garanţii internaţionale ferme împotriva agresiunilor viitoare”, a declarat el într-o postare pe X.

În timp ce Iranul continua să riposteze împotriva ţintelor economice şi militare din regiune, preşedintele a declarat că a discutat cu liderii Rusiei şi Pakistanului pentru a reafirma „angajamentul Iranului faţă de pace”.

Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif s-a deplasat joi în Arabia Saudită pentru o scurtă vizită, a precizat biroul său.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră