Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, aflat în funcţia şn august 2021 şi considerat un ”dur” al regimului, declară într-un interviu acordat postului americab CBS că a cerut o anchetă cu privire la existenţa Holocaustului şi consideră că ”unele semne” dovedesc realitatea Holocaustului, în care şase milioane de evrei au fost uciţi în al Doilea Război Mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raisi a primit postul american CBS News şi i-a acordat un interviu-fluviu lui Lesley Stahl de la emisiunea ”60 Minutes”, publicat duminică.

”Credeţi că a avut loc Holocaustul? Că şase milioane de evrei au fost masacraţi?”, l-a întrebat jurnalista.

”Uitaţi. Evenimentele istorice ar trebui să fie studiate de către cercetători şi istorici. Există semne că a avut loc. Dacă lucrurile stau aşa, atunci ei ar trebui să le poată studia şi ancheta”, i-a răspuns el evaziv.

Raisi a fost întrebat de Lesley Stahl şi despre dreptul Israelului de a exista.

”Vedeţi, realitatea este poporul Palestinei. Este dreptul poporului Palestinei, care a fost obligat să-şi părăsească casele şi patria. Americanii susţin acest regim fals de acolo pentru a se implanta acolo”, i-a răspuns el.

Ebrahim Raisi se declară în acest interviu în favoarea unui ”acord bun” şi unui ”acord drept” în dosarul nuclear iranian, în pofida faptului că sparenţele Occidentului scad cu privire la o salvarea a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, din care Statele Unite au fost scoase de către Donald Trump în 2018.

Ebrahim Raïssi subliniază că este necesar ca acest acord ”să dureze”. ”El trebuie să dureze, Trebuie garanţii”, a declarat el, subliniind că nu are încredere în americani din cauza comportamentului lor în trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.