Preşedintele ceh Milos Zeman a fost externat joi de la un spital din Praga, unde a primit îngrijiri medicale, şi urmează să desemneze un nou premier, declară surse spitaliceşti, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful de stânga al statului ceh, în vârstă de 77 de ani, a fost spitalizat la 10 octombrie, la o zi după alegerile legialative, la terapie intensivă, unde a rămas timp de peste trei săptămâni, după care a fost trasnsferat într-o secţie de convalescenţă.

Zeman suferă de probleme hepatice, pe care presa cehă le pune pe seama consumului de alccol.

Milos Zeman a plecat de la Spitalul Universitar Militar din Praga către reşedinţa sa, Castelul Lany, la vest de Praga, a anunţat într-un comunicat spitalul.

El a acceptat la 11 noiembrie demisia oficială a Guvernului premierului în exerciţiu, miliardarul populist Andrej Babis,în urma unei înfrângeri în alegeri, şi urmează să-l desemneze premier, vineri, pe liderul de centru-dreapta Petr Fiala.

Alianţa Împreună, alcătuită din trei partide, condusă de Partidul ODS al lui Petr Fiala, a format o coaliţie cu altă alianţă alcătuită din două partide - între care şi Partidul Piraţilor - şi deţine o majoritate de 108 dintre cele 200 de mandate în noua Cameră inferioară a Parlamentului.

”Spitalul Universitar Militar recomandă ca preşedintele să beneficieze de îngrijiri într-o instituţie specializată. Cu toate acestea, având în vedere ameliorarea remarcabilă a stării (sănătăţii) preşedintelui, îi respectăm decizia de a-şi exercita în continuare activitatea constituţională în afara unei structuri medicale”, subliniază spitalul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.