Preşedintele american Joe Biden va impune începând de marţi noi restricţii de călătorie între Statele Unite şi India, din cauza epidemiei de Covid-19, interzicând accesul în SUA a majorităţii persoanelor care nu sunt cetăţeni ai SUA, a declarat un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noile restricţii vor fi introduse la recomandarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC), din cauza numărului extraordinar de mare de cazuri de Covid-19 şi a multiplelor variante care circulă în India”, a spus oficialul.

Biden a emis o interdicţie similară în luna ianuarie, pentru majoritatea cetăţenilor străini proveniţi din Africa de Sud. Preşedintele a reintrodus şi o interdicţie de intrare pentru majoritatea cetăţenilor străini care au fost în Brazilia, Marea Britanie, Irlanda şi 26 de ţări europene, care permit călătoriile transfrontaliere libere.

Această politică înseamnă că majoritatea cetăţenilor străini care au fost în una dintre aceste ţări, iar acum şi din India, în ultimele 14 zile, nu au dreptul să călătorească în Statele Unite. China şi Iranul sunt incluse şi ele în această politică.

Anbasada indiană la Washington nu a comentat imediat.

Pe locul al doilea după Statele Unite la numărul total al infectărilor, India a raportat peste 300.000 de cazuri noi zilnice, pentru a noua zi consecutiv, atingând vineri un nou record de 386.452.

Numărul total al deceselor a depăşit 200.000, iar cel al cazurilor se apropie de 19 milioane, dintre care 8 milioane de cazuri apărute doar din februarie.

Experţii medicali afirmă că numărul real al cazurilor ar putea fi de 5-10 ori mai mare faţă de bilanţul oficial.

Şi alte ţări au impus restricţii de călătorie cu India, inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia şi Singapore, î n timp ce Canada, Hong Kong şi Noua Zeelandă au suspendat toate călătoriile comerciale cu India.

Miercuri, Casa Albă a anunţat că Statele Unite trimit provizii în valoare de peste 100 de milioane de dolari către India pentru a ajuta la combaterea creşterii COVID-19. Livrările includ 1.000 de rezervoare de oxigen, 15 milioane de măşti N95 şi 1 milion de teste rapide de diagnostic.

Statele Unite şi-au redirecţionat, de asemenea, propria comandă de materii prime de la AstraZeneca către India, ceea ce îi va permite să producă peste 20 de milioane de doze de vaccin COVID-19, potrivit Casei Albe.

Rezidenţii permanenţi în SUA şi membrii familiei lor şi unii cetăţeni străini vor avea permisiunea de a se întoarce în Statele Unite conform ordinului. Aproape toţi călătorii către Statele Unite pe calea aerului trebuie să prezinte dovada unui test de coronavirus negativ sau a unei recuperări după Covid-19.

În ultimele săptămâni, Casa Albă şi agenţiile SUA au început să discute despre cum să retragă în cele din urmă politica de interzicere a călătoriilor în Statele Unite din multe părţi ale lumii.

Călătoriile aeriene internaţionale din SUA rămân cu 60% sub nivelurile anterioare Covid-19, în timp ce călătoriile aeriene interne din SUA au scăzut cu 40%, potrivit organizaţiei Airlines for America.

Companiile aeriene şi grupurile de călătorii americane au cerut Casei Albe să stabilească criterii de referinţă pentru eventuala relaxare a restricţiilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.