Premierul britanic Theresa May a sosit vineri la Casa Albă şi s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump a primit-o pe May în Biroul Oval.

Preşedintele american Donald Trump i-a arătat premierului britanic un bust al lui Winston Churchill care împodobeşte Biroul Oval.

”Este o mare onoare” să aibă bustul înapoi în Biroul Oval, i-a spus el.

Preşedintele Barack Obama a fost criticat după ce a mutat bustul fostului premier britanic.

Trump urmează să efectueze o vizită în Regatul Unit, la invitaţia reginei, anunţă May la Casa Albă

Theresa May l-a felicitat pe Donald Trump vineri, la Casa Albă, pentru o victorie ”uluitoare” în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, relatează BBC New

Ea a anunţat că regina Elizabeth a II-a l-a invitat pe Trump în Regatul Unit şi că este ”încântată” că noul preşedinte american a acceptat invitaţia.

Trump a spus în deschiderea conferinţei de presă cu şefa Guvernului de la Londra că este o mare onoare faptul că ea este primul lider străin pe care-l primeşte în vizită.

”Relaţia specială dintre ţările noastre a fost una dintre marile forţe în istorie”, a declarat şeful statului american.

”Astăzi (vineri), Statele Unite reînnoiesc legătura noastră puternică cu Marea Britanie”, a adăugat el.

May este primul lider străin care-l vizitează pe Trump la o săptămână după ce acesta a devenit preşedinte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.