Premierul laburist australian Anthony Albanese îşi cere scuze, după ce spune într-un podcast că s-ar culca, căsători şi ieşi cu Kylie Minogue şi provoacă un scandal

Premierul laburist australian Anthony Albanese îşi cere scuze, după ce spune într-un podcast că s-ar culca, căsători şi ieşi cu Kylie Minogue şi provoacă un scandal

Premierul australian Anthony Albanese şi-a cerut luni scuze ”fără echivoc”, după ce a făcut unele declaraţii despre cântăreaţa Kylie Minogue într-un podcast Bush Deep difuzat joi, relatează Reuters.

Premierul laburist s-a pretat, la fel ca orice invitat al podcastului, unui joc intitulat "Cu cine te culci, căsătoreşti şi ieşi".

"Între Kylie Minogue, Nicole Kidman şi Rhonda Burchmore pe cine alegi? ", l-a întrebat animatoarea Nikki Osborne în podcast, postat pe YouTube.

"Abia m-am căsătorit. Au trecut doar şase luni", a refuzat-o mai întâi Anthony Albanese.

Însă, în continuare, şeful Guvernului a anunţat că ar alege-o pe "Kylie în mod clar", referindu-se la regina popului australiane.

"Te-ai căsători cu Kylie, te-ai culca cu ea şi ai ieşi cu ea la întâlnire? ", l-a întrebat din nou animatoarea.

"Toate în acelaşi timp", i-a răspuns şeful Guvernului.

Aceste declaraţii ale premierului au provocat repede un scandal în "down under" (Australia sau Noua Zeelandă).

Mai mulţi deputaţi din opoziţie i-au denunţat discursul sexist, potrivit Reuters.

"Comentariile lui Anthony Albanese sunt nerespectuoase faţă de femei, stânjenitoare pentru australieni şi degradează funcţia de premier", a denunţat pe X senatoarea Sarah Henderson.

"Îmi cer scuze fără echivoc pentru aceste declaraţii", a răspuns luni premierul australian, într-un comunicat laconic de un singur rând.

Opoziţia consideră că aceste scuze sunt incomplete.

"Scuzele pe un singur rând ale premierului sunt total insuficiente", a denunţat luni pe X Sarah Henderson.

Cântăreaţa Kylie Minogue, autoarea hitului "Can't Get You Out of My Head", contactată de presa australiană, nu a reacţionat faţă de declaraţiile lui Anthony Albanese.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră