Premierul Japoniei promite o relaţie stabilă cu China, un „vecin important”

Premierul Japoniei promite o relaţie stabilă cu China, un „vecin important”

Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi s-a angajat luni să construiască o relaţie stabilă cu China, un „vecin important”, într-un discurs de politică generală susţinut în faţa Parlamentului, relatează AFP.

Relaţiile diplomatice dintre cei doi giganţi economici asiatici se află la cel mai scăzut nivel de când Sanae Takaichi a sugerat, în noiembrie anul trecut, că Tokyo ar putea interveni în cazul unui atac asupra insulei Taiwan, pe care Beijingul o revendică ca făcând parte din teritoriul său.

„China este un vecin important şi, în ciuda dificultăţilor, am construit de-a lungul anilor o relaţie de lungă durată”, a declarat ea, luni, în parlament. „Ne vom strădui să asigurăm comunicarea cu privire la provocările comune, să promovăm dialogul pentru a ne proteja interesele naţionale şi să construim o relaţie constructivă şi stabilă”, a promis Takaichi.

Ea a adăugat însă că Japonia „îşi va afirma cu fermitate poziţiile” şi „va solicita cu insistenţă un comportament responsabil” din partea vecinului său.

Acest discurs de politică generală vine după ce diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt a declarat săptămâna trecută că relaţiile cu Tokyo „aşteaptă să fie din nou normalizate”, în cadrul unei întâlniri cu un fost ministru japonez al afacerilor externe, care conducea o delegaţie comercială la Beijing.

Anul trecut, China şi-a sfătuit cetăţenii să nu călătorească în Japonia şi a impus restricţii comerciale, ceea ce a avut ca urmare, printre altele, scăderi semnificative ale livrărilor de pământuri rare, esenţiale pentru companiile japoneze.

„O CRIZĂ NAŢIONALĂ CARE AVANSEAZĂ ÎN TĂCERE”

Pe de altă parte, în discursul său, premierul nipon a precizat că guvernul său va elabora până la sfârşitul anului un plan global pentru a face faţă declinului demografic, pe care l-a calificat drept „o criză naţională care avansează în tăcere”.

Numărul japonezilor care locuiesc în arhipelag a scăzut sub pragul de 120 de milioane pentru prima dată în ultimii 42 de ani, potrivit datelor guvernamentale publicate în iulie, iar ţara se confruntă cu o îmbătrânire îngrijorătoare a populaţiei.

Chiar dacă se bucură de o opinie publică în mare parte favorabilă la un an de la preluarea puterii, prim-ministrul Sanae Takaichi trebuie să facă faţă numeroaselor provocări, printre care creşterea inflaţiei, îngrijorările pieţelor cu privire la creşterea datoriei japoneze, precum şi un conflict diplomatic cu China care mocneşte de la declaraţiile sale privind Taiwanul de anul trecut.

Takaichi şi-a reafirmat, de asemenea, angajamentul faţă de o politică bugetară proactivă şi responsabilă, după ce programul său de cheltuieli publice masive a zguduit pieţele.

Acest discurs a marcat începutul unei sesiuni parlamentare care se va desfăşura până în decembrie şi în cadrul căreia vor fi examinate mai multe proiecte de lege, dintre care unele vizează reducerea, începând din aprilie, pe o perioadă de doi ani, a taxei pe consum aplicabile produselor alimentare, pentru a atenua impactul inflaţiei asupra vieţii de zi cu zi a alegătorilor.

Discursul şefei guvernului a inclus, de asemenea, o promisiune de a sprijini Curtea Penală Internaţională, după ce Statele Unite au impus în luna august sancţiuni împotriva preşedintei japoneze a curţii, Tomoko Akane.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră