Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, se va întâlni joi, la Londra, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în ajunul summitului dintre Donald Trump şi Vladimir Putin din Alaska, anunţă Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Keir Starmer, care a declarat miercuri că există o şansă reală de a ajunge la un armistiţiu graţie medierii preşedintelui american, urmează să-l primească pe liderul ucrainean la ora locală 10:30 (12:30, ora României) la Downing Street, a declarat o sursă guvernamentală, care nu a dat alte detalii.

Întâlnirea de mare vizibilitate dintre liderii britanic şi ucrainean de la Downing Street va fi o demonstraţie atent coordonată de sprijin din partea Regatului Unit, programată cu doar 24 de ore înainte de summitul din Alaska, scrie BBC.

Zelenski, Starmer şi mai mulţi lideri europeni au avut miercuri o convorbire telefonică cu preşedintele SUA, în cadrul căreia au convenit că nu ar trebui luate decizii cu privire la Ucraina fără Ucraina şi că primul pas ar trebui să fie presiunile pentru o încetare a focului cu Kievul.
 
Potrivit NBC News, Trump le-ar fi spus interlocutorilor săi europeni că nu va discuta cu Putin despre împărţiri teritoriale şi că speră să existe un summit Zelenski-Putin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.