Premierul armean Nikol Paşinian şi-a anunţat duminică intenţia de a demisiona - în aprilie - şi de a rămâne pemier interimar până la alegerile legislative anticipate, prevăzute în iunie, într-un nou efort de a pune capăt crizei politice care zguduie această ţară din Caucaz, după usturătoarea înfrângere a Armeniei în războiul cu Azerbaidjanul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Voi demisiona în aprilie.Voi demisiona nu pentru a demisiona, ci pentru a avea loc alegeri anticipate. Însă voi continua să exercit funcţia de premier interimar”, a anunţat Paşinian într-o întâlnire cu armeni, potrivit unei înregistrări video publicată pe pagina sa de Facebook.

”Dacă ne confirmaţi (mandatul), noi vom continua să vă servim mai bine ca înainte, dacă nu, vom transfera puterea cui veţi vrea voi”, a promis el.

Alegeri legislative anticipate prevăzute la 20 iunie urmează să pună capăt turbulenţelor care zguduie Armenia în urma înfrângerii sale usturătoare în războiul cu Azerbaidajanul cu privire la deţinerea controlului în enclava Nagorno Karabah, în toamna lui 2020.

Nikol Paşinian a rezistat timp de săptămâni de zile unor manifestaţii şi îndemnuri la demisia sa.

Foarte criticat, el este denunţatdrept un ”trădător” de către opoziţie, după ce a semnat, în noiembrie, un armistiţiu foarte defavorabil Armeniei.

Acest armistiţiu a fost negociat în contextul în care situaţia Armeniei era catastrofală, încolţită şi împinsă spre retragere pe mai multe fronturi, în timp ce armata azeră ameninţa capitala Nagorno Karabah.

Ajuns la putere în 2018, printr-o revoluţie populară care denunţa corupţia elitelor post-sovietice, Paşinian a sporit furia împotriva sa la sfârşitul lui februarie, după ce a decis să destituie mai mulţi oficiali militari de rang înalt, pe care i-a acuzat de faptul că au vrut să urzească o lovitură de stat.

Puterea şi opoziţia au sfârşit prin a se înţelege asupra acestor alegeri anticipate, în pofida faptului că opoziţia a îndemnat la noi manifestaţii duminică.

În urma acestui acord, legea marţială - decretată din cauza războiului - a fost ridicată, iar Curtea Constituţională armeană a dispus să se abandoneze proceduri în justiţie împotriva preşedintelui Robert Kocearian, unul dintre criticii lui Paşinian.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.