Recunoaşterea oficială a Palestinei ca stat de către Portugalia, o decizie simbolică, a fost eclipsată de o gafă stânjenitoare de protocol - difuzarea steagului sudanez în locul steagului palestinian, relatează Le Figaro.
Guvernul portugheaz a publicat duminică un mesaj pe X cu steagul Sudanului în loc de steagul Palestinei, potrivit CNews.

Numeroşi navigatori pe Internet au reacţionat.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Steagurile celor două ţări au aceleaşi culori, însă sunt diferite.

Postarea greşită a fost ştearsă şi a fost înlocuită în câteva minute cu versiunea corectată, ilustrată cu steagul corect.
Ministrul portughez de Externe Paulo Rangel a subliniat, citat de presă, la New York, că soluţia cu două state este ”singura cale către o pace dreaptă şi durabilă”.
Guvernul de la Lisabona reafirmă ”dreptul Israelului de a exista” şi ”nevoile sale reale în domeniul securităţii” şi ”condamnă încă o dată atacurile teroriste atroce de la 7 octombie” 2023, comise de mişcarea islamistă palestiniană în sudul Israelului, a declarat şeful diplomaţiei portugheze.
Lisabona se alătură, prin recunoaşterea Palestinei ca stat, Franţei şi altor aproximativ 20 de ţări europene care şi-au anunţat în mod oficial susţinerea faţă de înfiinţarea unui stat palestinian.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...