Polonia a anunţat sâmbătă un nou record zilnic de 548 de morţi de Covid-19, bilanţul total depăşind 10.000 de decese, la câteva ore după decizia Guvernului de a nu impune izolare naţională, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste noi decese anunţate de ministrul Sănătăţii conduc la un bilanţ total de 10.045 de decese în ţara cu 38 de milioane de locuitori. 

Ministrul a anunţat şi 25.571 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, mai puţin decât recordul zilnic anunţat în weekendul trecut. În total, aproape 700.000 de cazuri au fost semnalate în ţară. 

Premierul Mateusz Morawiecki a prevăzut că noiembrie va fi "o perioadă extrem de dificilă" odată cu introducerea de noi restricţii pentru a lupta contra epidemiei la începutul lunii, între care închiderea magazinelor neesenţiale. 

El a prevăzut atunci că Guvernul ar trebui să impună o izolare naţională dacă numărul de noi contaminări depăşeşte 70-75 de cazuri la 100.000 de locuitori.                

Joi, el a anunţat că are veşti bune, asigurând că "ssăptămâna aceasta, pentru prima dată în două luni, numărul noilor infecţii a început să scadă" la 65 pentru 100.000 de locuitori.                

"Este primul indicator al unei stabilizări (...). Este inutil să impunem o izolare naţională", a declarat el.

Jurnaliştii au subliniat că această scădere coincide cu scăderea numărului de teste. Ministrul Sănătăţii Adam Niedzielski a replicat: "Scăderea numărului (de teste) este în sine o reflectare a faptului că pandemia se stabilizează". 

De luna trecută, măştile de protecţie sunt obligatorii în spaţiile publice, restaurantele nu pot vinde mâncare la pachet şi învăţământul se face la distanţă în Polonia, unde al doilea val al pandemieicopleşeşte sistemul medical. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.