Un judecător federal american, Jon Tigar, a respins marţi cadrul adoptat de administraţia lui Joe Biden în domeniul dreptului azilului - care prevede ca migranţii să depună cereri de azil în afara teritoriului Statelor Unite -, magistratul considerând ”ilegale” măsurile Executivului american menite să reducă un aflux masiv de migranţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Una dintre aceste măsuri prevede ca migranţii - în afara minorilor - să ceară azil din ţara de origine sau una dintre ţările pe care le traversează în drum către Statele Unite.

Această hotărâre a judecătorului Jon Tigar ar putea să oblige autorităţile americane să accepte cereri de azil de la toate persoanele care reuşesc să intre pe teritoriul Statelor Unite şi să conducă, astfel, la un eventual nou aflux de migranţi.

Judecătorul Jon Tigar şi-a suspendat imediat hotărârea - pe o perioadă de 14 zile -, pentru a permite administraţiei Biden să o atace în apel.

Departamentul Justiţiei şi-a exprimat dezacordul faţă de această hotărâre şi şi-a anunţat intenţia de a face apel împotriva ei.

El a anunţat că vrea să ceară, în prealabil, o prelungire a termenului, înaintea intrării în vigoare a hotărârii.

Noile reglementări - impuse în mai de către Guvern - sunt ”o exercitare legală a vastelor puteri conferite de legile imigraţiei”, argumentează Departamentul american al Justiţiei.

Judecătorul Jon Tigar s-a pronunţat în urma unei plângeri depuse de către Asociaţia de ajutare a migranţilor East Bay Sanctuary Covenant, care acuză Guvernul federal american de faptul că presupune, în fapt, că migranţii nu sunt eligibili să primească azil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.