Poliţia elveţiană a anunţat luni că a arestat un suspect în vârstă de 43 de ani în legătură cu incidentul armat mortal petrecut în weekend la o petrecere rave din oraşul Aarau, relatează Reuters.
O tânără italiană de 22 de ani a fost ucisă şi cinci persoane au fost rănite în urma împuşcăturilor de la evenimentul organizat pe un hipodrom acoperit, în primele ore ale dimineţii de duminică.
Poliţia a lansat o operaţiune de amploare şi, luni, puţin înainte de ora 01:00, a arestat un bărbat elveţian în vârstă de 43 de ani, suspectat de comiterea atacului, se precizează în comunicat.
„Ancheta privind circumstanţele exacte ale incidentului, precum şi contextul şi posibilul motiv al acestuia, este în curs de desfăşurare. În acest stadiu, se presupune că a fost implicat un singur autor”, a declarat poliţia din cantonul Aargau într-un comunicat.
Duminică, poliţia a declarat că investighează trei posibile motive ale împuşcăturilor, printre care un atac armat în masă, un act de terorism sau un motiv criminal necunoscut.
Cartuşele găsite la locul faptei indicau două calibre de gloanţe, provenind probabil de la un pistol şi de la o a doua armă, mai mare, posibil o puşcă de asalt, a precizat poliţia.




























