Poliţia britanică anunţă vneri că a primit aproximativ 50 de semnalări ale unor posibile crime de război în Ucraina, în cadrul unui apel la martori lansat în vederea alimentării anchetei Curţii Penale Internaţionale (CPI), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Majoritatea acestor semnalări, primite de la oameni din întregul Regat Unit, priveşte incidente care au avut loc în Ucraina”, în cadrul conflictului armat care a început la sfârşitul lui februarie, ”şi în mod special ceea ce par să fie atacuri vizând populaţia civilă”, anunţă într-un comunicat Metropolitan Police din Londra.

Şeful Operaţunilor la Comandamentul Antiterorist al Poliţiei, Dominic Murphy, anunţă că se aşteaptă ca numărul acestor semnalări să crească ”în săptămânile următoare, în contextul în care tot mai multe persoane care au fugit din Ucraina sosisc în Regatul Unit”.

Poliţia, care dispune de o unitate dedicată acestui tip de crime, îşi reiterează apelul către orice persoană care dispune de elemente despre posibile crime de război şi îi cere să le semnaleze prin intermediul unui portal, pe Internet, dedicat acestui lucru.

Dominic Murphy subliniază că poliţia britanică colaborează ”în mod proactiv” cu comunităţile ucrainene din Regatul Unit de la începutul războiului rus.

El îi îndeamnă totodată pe britanici care găzduiesc refugiaţi ucraineni să ”încurajeze” orice persoană care a fost martoră sau victimă a unor eventuale crime de război să contacteze forţele de ordine.

O anchetă deschisă de către Curtea Penală Internaţională după invazia rusă a Ucrainei vizează fapte comise începând de la 21 noiembrie 2013, adică imediat după ce a început Revoluţia prooccidentală în Piaţa Maidan, la Kiev, reprimată în sânge de către puterea prorusă de la acea vreme a lui Viktor Ianukovici, urmată de anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea şi de izbucnirea unui război cu separatişti proruşi susţinuţi de către Moscova şi armata ucraineană în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, în Donbas (est).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.