Poliţia britanică a găsit ceea ce par să fi fost cocteiluri Molotov în spatele maşinii folosite de trei militanţi pentru a lovi oamenii pe London Bridge, au declarat surse citate sub acoperirea anonimatului de Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel puţin 10 sticle pline cu un lichid transparent, care aveau cârpe înfipte în ele, au fost descoperite în maşina închiriată, iar poliţia le tratează ca sticle incendiare.

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Autorităţile britanice au reuşit să-i ucidă pe jihadişti la aproximativ opt minute după declanşarea carnagiului, după ce au tras peste 50 de gloanţe în direcţia acestora. 

Forţele de ordine au arestat 12 persoane în legătură cu atacul, dar le-au eliberat pe toate fără acuzaţii.

Poliţia a publicat numele a doi dintre atacatori şi încearcă să stabilească identitatea celui de al treilea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.