Trei presupuşi jihadişti în vârstă de 15, 16 şi 18 ani au fost arestaţi recent în Elveţia pentru posibile planificări de atentate, cazuri legate de anchete pe această temă deja în desfăşurare în Germania, a anunţat sâmbătă Parchetul federal elveţian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Există legături între anchetele elveţiene şi anchetele din Germania, despre care parchetul din Düsseldorf (Germania) a emis un comunicat la 12 aprilie", a declarat presei Parchetul federal elveţian (MPC).

CITEȘTE ȘI Trei minori care plănuiau un "atac islamist" au fost arestaţi în Germania

Vineri, autorităţile judiciare germane au anunţat că patru minori suspectaţi de pregătirea unui atentat "cu motivaţie islamistă" în Germania au fost arestaţi în weekendul de Paşte şi plasaţi în arest preventiv.

În Elveţia, doi tineri, un elveţian de 15 ani şi un italian de 16 ani, se află "în detenţie preventivă din weekendul de Paşte" după ce au fost arestaţi în cantonul Schaffhausen (nord), a anunţat sâmbătă parchetul local. Aceştia au fost arestaţi sub suspiciunea de "participare sau susţinere a unei organizaţii teroriste (organizaţia teroristă interzisă Stat Islamic) şi acte pregătitoare în scopul unei omucideri intenţionate", potrivit aceleiaşi surse. Ancheta se concentrează în special pe "posibile planuri de atacuri cu explozibili", a adăugat Parchetul.

MPC a precizat că o a treia persoană, un cetăţean elveţian în vârstă de 18 ani, a fost arestată din aceleaşi motive în cantonul Thurgau (nord). Data arestării sale nu a fost precizată. "Potrivit stadiului actual al informaţiilor, cei doi inculpaţi minori din cantonul Schaffhausen au fost în contact cu inculpatul în vârstă de 18 ani", a precizat Parchetul federal.

MPC este în contact cu autorităţile germane, în special pentru a "clarifica intenţiile şi rolurile" diferitelor persoane arestate.

Autorităţile germane sunt vigilente în ceea ce priveşte ameninţarea jihadistă, în special de la începutul conflictului din 7 octombrie 2023 dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.