Un plan al Uniunii Europene de a trimite 1 milion de proiectile de artilerie în Ucraina este blocat, întrucât statele membre se ceartă cu privire la măsura în care contractele şi banii pentru fabricarea acestor muniţii vor fi acordaţi unor producători din interiorul Uniunii Europene, şi nu din state europene terţe, cum ar fi, de pildă, Turcia, au declarat joi diplomaţi şi oficiali citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Miniştrii de externe ai UE au aprobat pachetul inovator la 20 martie. Cea mai urgentă parte a planului alocă 1 miliard de euro pentru a rambursa ţările UE care trimit din propriile stocuri către Ucraina obuzele de artilerie de care Kievul are nevoie urgentă. Legislaţia pentru acest element a fost finalizată şi urmează să intre în vigoare în zilele următoare, au declarat diplomaţi şi oficiali, care au vorbit sub rezerva anonimatului.

Însă un al doilea element al planului - o achiziţie comună de muniţii, în valoare de încă 1 miliard de euro, un demers istoric al UE  - este întârziat de dezacordurile referitoare la companiile din anumite ţări care sunt eligibile pentru contracte, au spus sursele Reuters.

La anunţarea pachetului, şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că muniţiile vor proveni de la "industria europeană şi din Norvegia". Proiectul de directivă convenit de ambasadorii ţărilor UE şi consultat de Reuters foloseşte aceeaşi formulare.

Însă diplomaţii spun că Franţa - care pledează pentru integrare europeană şi în domeniul apărării şi care are o industrie de armament proprie substanţială - a făcut presiuni pentru a restrânge definiţia "industriei europene", ca să se asigure că o parte cât mai mare din finanţare va merge către companii din UE.



Grecia şi Cipru au fost, de asemenea, interesate de o definiţie mai strictă, exprimându-şi îngrijorarea că o parte din banii destinaţi achiziţionării de proiectile de artilerie de 155 de milimetri şi rachete ar putea ajunge la subcontractori sau furnizori din Turcia, potrivit diplomaţilor.

Însă alte ţări din UE au respins încercările de a modifica formularea şi de a o face mai specifică. Oficiali din Germania, Polonia şi Olanda susţin că prea multe limite pentru lanţurile de aprovizionare ar întârzia trimiterea muniţiei în Ucraina, mai ales că mulţi au deja îndoieli că industria europeană are capacitatea de a îndeplini obiectivul de 1 milion de obuze în 12 luni.

"Franţa cerea o formulare pentru a întări şi mai mult textul cu ideea "cumpăraţi european" ", a declarat o sursă apropiată comitetului ambasadorilor UE, care negociază acordurile politice-cheie ale blocului european.

După ce solicitarea a fost respinsă, chestiunea "trebuie să se întoarcă la Paris, iar răspunsul va veni abia după Paşte", a precizat sursa.

Diplomaţii şi oficialii şi-au exprimat totuşi încrederea că ţările UE vor ajunge la un acord după vacanţa de Paşte.

Dacă întârzierea este de doar câteva săptămâni, nu ar trebui să aibă un impact asupra efortului general al UE de a trimite muniţie pe câmpul de luptă, deoarece a fost deja aprobată recurgerea la o procedură rapidă, au declarat diplomaţii.

Un oficial francez a dat asigurări că Parisul nu va bloca pentru o perioadă mare de timp eforturile de a merge mai departe cu planul. "Vom cumpăra mai întâi arme europene. Finanţarea europeană trebuie să servească pentru a cumpăra european", a declarat oficialul. "Dar trebuie, de asemenea, să fim realişti", a admis el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.