Planul unui atac vizându-l pe Emmanuel Macron, în legătură cu care au fost arestaţi marţi şase suspecţi, pare că avea ”să nu reuşească”, însă ar fi putut să aibă ca fundal comemorările atentatului de la 11 noiembrie, au declarat miercuri surse concordante pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Planul de atac pare că avea să nu reuşească, însă are în fundal comemorările de la 11 noiembrie”, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru AFP.

”Audierile ar urma să le aducă anchetatorilor clarificări”, a subliniat o sursă apropiată dosarului.

Persoanele arestate sunt cinci bărbaţi şi o femeie, iar între le se află un fost militar.

Este vorba despre ”simpatizanţi ai ultradreptei” cu vârste cuprinse între 22 şi 62 de ani, ”cu tendinţe de supravieţuitori”, care erau urmăriţi de serviciile de informaţii, potrivit unei surse apropiate dosarului.

În cadrul unor convorbiri telefonice, membrii acestui grup evocau planuri - inclusiv cel de a-l ataca pe preşedintele Republicii, potrivit acestei surse.

Serviciile DGSI au intervenit întrucât unul dintre ei, Jean-Pierre B., domiciliat în Isère, s-a dus ”în estul” Franţei, în timp ce Emmanuel Macron se afla în regiune la comemorarea atentatului de la 11 noiembrie, a precizat această sursă.

Jean-Pierre B. a fost reţinut în Moselle, împreună cu alţi trei bărbaţi, a precizat sursa apropiată anchetei. El avea asupra sa un pumnal.

Alt bărbat a fost reţinut în Ille-et-Vilaine, iar femeia, în vârstă de 61 de ani, a fost arestată în Isère. ”Nu este vorba despre soţia lui Jean-Pierre B.”, potrivit surselor citate. Ea locuieşte la Prunières, un sat cu 365 de locuitori, situat în sudul departamentului.

Aceste arestări au avut loc în cadrul unei anchete preliminare, deschise la 31 octombrie de Parchetul din Paris cu privire la o ”asociere de răufăcători teroristă criminală”.

Arme de foc au fost găsite la domicilii ale unor suspecţi.

”Această anchetă vizează un plan, imprecis şi slab definit în acest stadiu”, sublinia marţi o sursă apropiată anchetei.

În domeniul luptei împotriva terorismului, arestările preventive pot dura până la 96 de ore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.