La Convenţia republicană din Dallas, JD Vance califică Partidul Democrat drept „partidul urii”

La Convenţia republicană din Dallas, JD Vance califică Partidul Democrat drept „partidul urii”

Vicepreşedintele american JD Vancea a atacat joi Partidul Democrat, numindu-l ”partidul urii”, în timpul convenţiei Partidului Republican organizate în perspectiva alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului din noiembrie.

„Democraţii sunt partidul care urăşte America şi pe cei care au construit-o”, a declarat Vance în discursul său susţinut la această convenţie fără precedent, desfăşurată la Dallas, în Texas.

„Alegeri primare după alegeri primare, i-am văzut pe puţinii democraţi rezonabili pierzând în faţa unor extremişti care ne urăsc în mod deschis naţiunea”, a afirmat vicepreşedintele, acuzând celălalt mare partid american că se radicalizează.

„La Denver, în Colorado, aveţi democraţi care spun că 11 Septembrie a fost inevitabil, care găsesc justificări pentru teroriştii care au ucis 3.000 dintre compatrioţii noştri, iar în Michigan este şi mai rău: fac campanie alături de extremişti care spun explicit că America a meritat atentatele din 11 Septembrie”, a acuzat el.

„Să nu uităm niciodată că America le aparţine celor care o iubesc, nu celor care o urăsc”, a spus Vance în încheiere, îndemnând la mobilizare în condiţiile în care, potrivit sondajelor, republicanii se află într-o poziţie dificilă înaintea alegerilor legislative din noiembrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor