Secretarul american al Apărării Pete Hegseth ordonă luni o reducere - cu cel puţin 20% - a numărului generalilor şi amiralilor cu patru stele în funcţie, potrivit unei notiţe interne, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Guvernul Trump anunţa, încă de la intrarea în funcţiune, la sfârşitul lui ianuarie, că vrea să alinieze forţele armate priorităţilor politice ale preşedintelui, prin concedierea unor ofiţeri superiori şi voind să concedieze mii de muncitori civili.

Potrivit aceleiaşi surse, şeful Pentagonului a ordonat totodată o reducere cu 20% a numărului gradaţilor de rang înalt din cadrul Gărzii Naţionale şi cu 10% a altor efective din cadrul armatei.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Condiţiile de aplicare a acestor reduceri de personal nu au fost precizate.

În martie 2025, armata americană avea 38 de ofiţeri superiori cu patru stele, cel mai înalt grad care poate fi atins în aceasta.

 

US Amry avea totodată, în total, 817 generali şi amirali în funcţie.

”CEA MAI REDUTABILĂ FORŢĂ DE LUPTĂ DIN LUME”

”Mulţumită măsurilor mele, ne vom menţine poziţia de cea mai redutabilă forţă de luptă din lume, instaurând pacea prin forţă şi asigurând o mai mare eficacitate, mai multă inovaţie şi pregătire în vederea provocărilor viitoare”, se arată în notiţă.

În februarie, Donald Trump l-a dat afară în mod brusc, fără explicaţii, pe şeful Statului Major, Charles Brown, cunoscut şi sub numele de CQ Brown.

Au mai fost date afară amirala Lisa Franchetti, şefa Marinei americane (US Navy), amirala Linda Fagan, numită de către Joe Biden la conducerea Pazei de Coastă americane, totdată prima femeie care a condusa una dintre cele şase arme ale armatei, adjuncta şefului Statului Major al Forţăelor Aeriene (US Air Force), dar şi mai multe avocate militare de rang înalt.

Pete Hegseth a justificat aceste concedieri prin faptul că preşedintele american Donald Trump plasează pur şi simplu responsabilităţile pe care le doreşte acolo unde le doreşte.

Parlamentari democraţi şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o eventuală politizare a armatei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.