Peste 60% dintre germani sunt nemulţumiţi de activitatea cancelarului Olaf Scholz şi de coaliţia care-l susţine, din care fac parte Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga) al acestuia, Verzii (ecologişti) şi Partidul Liber Democrat (FDP, liberal), arată un sondaj realizat de INSA, publicat de tabloidul Bild.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doar 25% dintre germani sunt mulţumiţi de activitatea de cancelar a lui Scholz, potrivit acestui sondaj.

În cazul în care cancelarul ar fi fost ales în mod direct, Scholz s-ar fi clasat pe locul trei, cu 18% din voturi, după ministrul Economiei Robert Habeck (25%) şi liderul Uniunii Creştin Democrate (CDU, opoziţie) Friedrich Merz (19%).

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Coaliţia de guvernământ, supranumită a ”semaforului”, se află de asemenea în cădere. Doar 27% dintre germani sunt mulţumiţi de Guvern, iar 65% sunt nemulţumiţi.

O fostă coaliţie rivală CDU/CSU-Verzi-FDP, supranumită ”Jamaica”, se bucură de susţinerea a 58% dintre germani.

Încrederea în SPD scade la 19%, iar formaţiunea lui Scholz se află pe locul trei, după CDU (28%) şi Verzi (21%). FDP ar fi votat de 8% dintre persoanele chestionate, Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) de 12%, iar Die Linke (stânga radicală) de 5%.

Bild scrie că alegerile din Saxonia Inferioară, prevăzute la 9 octombrie, urmează să fie decisive pentru Scholz. În cazul unei înfrângeri a ministrul-preşedinte SPD Stephan Weil, poziţia cancelarului va fi şi mai fragilizată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.