Numărul elevilor contaminaţi cu noul coronavrus a crescut într-o săptămână, de la 15.000 la peste 21.000, a anunţat vineri Ministerul francez al Educaţiei, iar ministrul Olivier Véran a reiterat, în pofida acestei creşteri de 6.000 de cazuri, că şcolile rămân deschise şi că vor fi închise doar ca ultim recurs, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai exact, 21.183 de elevi au fost contaminaţi, din totalul de 12,4 milioane, reprezentând 0,17% (o creştere de la 0,13%, în urmă cu o săptămână), precizează într-un comunicat ministerul.

Contaminările au crescut, de asemenea, în rândul personalului din învăţământ, de la 515 la 1.809, reprezentând 0,22%.

În Franţa, 3.256 de clase (în creştere de la 2.018 în urmă cu o săptămână), au fost închise, din totalul de 528.400, dar şi 148 de structuri şcolare (de la 80 în urmă cu o săptămână) - între care 116 şcoli, 22 de colegii şi zece licee.

Autorităţile comunică pentru prima oară informaţii despre teste salivare realizate în şcoli.

Săptămâna trecută s-au realizat 200.404 de teste din 320.285 de teste propuse, iar 0,49% s-au dovedit pozitive.

În lupta împotriva răspândirii epidemiei, sindicatele trag semnale de larmă în tot mai multe locuri.

Medici şi politicieni ridică de asemenea tonul şi cer închiderea şcolilor, spre deosebire de ministrul Sănătăţii.

Deputatul MoDem Jean-Louis Bourlanges, un aliat al majorităţii, consideră, vineri, că ”nuvom scăpa închiderii şcolilor”, iar o propunere a preşedintei Île-de-France Valérie Pécresse de ”devansare” a vacanţei din aprilie este susţinută de Les Republicains (LR, drepta) şi Rasamblement national (RN, extremă dreapta).

Un purtător de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, aprecia joi că propunerea lui Pécresse este ”utilă”, dar că o închidere a şcolilor va avea loc doar ca ultim recurs.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.