Prefectura maritimă a Canalului Mânecii şi a Mării Nordului a anunţat că în weeekend-ul trecut peste 1200 de persoane au încercat să ajungă din Franţa în Anglia pe mare, relatează Ouest France.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zeci de migranţi au fost salvaţi de vineri în largul coastelor Franţei.

“Au încercat să traverseze puţin peste 1.200 de persoane în weekend”, a precizat un purtător de cuvânt al prefecturii maritime.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, salvatorii au ajutat 40 de naufragiaţi. Unii dintre ei erau deja în apă, iar alţii erau într-o ambarcaţiune pe punctul de a se scufunda.

Sâmbătă dimineaţă, au fost salvaţi 52 de oameni în apropierea Pas-de-Calais. Apoi, alte 50 de persoane care se aflau în dificultate într-o ambarcaţiune au fost preluate de salvatori şi duse la Calais.

Operaţiunile au continuat sâmbătă seară, cu salvarea a 25 de migranţi tot în zona Calais. Duminică dimineaţă au fost salvate încă trei persoane, sirieni de aproximativ 20 de ani.

Olivier Folcke, proprietarul ambarcaţiunii Black Bird 2, a declarat că i-a scos din mare pe cei trei sirieni care fuseseră aruncaţi în apă. El a explicat că a văzut două bărci – una cu 25 de persoane şi cealaltă cu migranţi care se băteau. “Brusc, în apă au fost aruncate mai multe obiecte, însă au fost aruncaţi şi trei migranţi”, a adăugat Folcke.

Ruta maritimă între Franţa şi Anglia este una dintre cele mai frecventate din lume, cu peste 400 de nave comerciale care tranzitează zilnic, şi condiţiile meteo sunt deseori dificile, a precizat prefectura maritimă.

La 24 noiembrie 2021, 27 de migranţi au murit după ce ambarcaţiunea în care se afllau s-a scufundat în largul coastelor Franţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.