Procurorul general din Peru a depus, marţi, un recurs constituţional prin care îl acuză pe preşedintele Pedro Castillo de infracţiunea de organizare criminală a corupţiei, acţiune care ar putea duce la suspendarea şefului de stat de stânga, transmite Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Prezint un recurs constituţional împotriva lui José Pedro Castillo Terrones, în calitatea sa de preşedinte al Republicii, ca presupus autor de infracţiuni împotriva liniştii publice sub forma unei organizaţii criminale agravate de calitatea sa de lider", a scris Patricia Benavides, procurorul general, într-un document publicat pe Twitter. 

Recursul, depus în Parlament, vizează şi doi foşti miniştri ai lui Castillo, aflat la putere de 15 luni: Juan Silva, responsabil cu transporturile şi comunicaţiile, şi Geiner Alvarado, responsabil cu locuinţele. 

Aceştia sunt suspectaţi de trafic de influenţă şi sunt consideraţi ca făcând parte din presupusa organizaţie criminală condusă de preşedinte. 

Este pentru prima dată când un preşedinte în exerciţiu este vizat de o astfel de acţiune.  

"Există dovezi serioase privind presupusa existenţă a unei organizaţii criminale în cadrul palatului prezidenţial cu obiectivul de a capta, controla şi dirija procesele de achiziţii publice pentru a obţine câştiguri ilicite", a remarcat Patricia Benavides, subliniind că este "responsabilitatea exclusivă şi deplină a Parlamentului să decidă asupra recursului constituţional în cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite privind corupţia". 

Parlamentul urmează să examineze apelul în zilele următoare.  

Ar fi nevoie de cel puţin 66 de voturi din 130 pentru a-l suspenda pe Pedro Castillo, a cărui alianţă parlamentară de stânga este în dificultate şi are doar o treime din deputaţi.  

Preşedintele are imunitate până la sfârşitul mandatului său, în iulie 2026, dar poate fi anchetat. În prezent, el este vizat în şase anchete. 

Şeful statului este suspectat că ar fi condus o reţea de corupţie care implică spălare de bani şi acordarea de contracte publice unor rude şi politicieni. Cumnata sa, Yenifer Paredes, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnată la 30 de luni de arest preventiv la sfârşitul lunii august pentru presupusa sa implicare în această reţea.  

Soţia sa, Lilia Paredes, şi doi dintre fraţii săi, Walter şi David Paredes, sunt, de asemenea, anchetaţi, fiind în curs de desfăşurare o procedură care le interzice să părăsească ţara timp de trei ani. 

Pedro Castillo neagă toate acuzaţiile care i se aduc lui şi familiei sale, susţinând că este victima unei campanii de înlăturare a sa de la putere. Dreapta, care deţine majoritatea în Parlament, îi cere demisia şi a încercat deja de două ori să îl înlăture din funcţie. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.