Paza de Coastă americană a capturat un „submarin cu narcotice” care ducea aproximativ 5 tone de cocaină în valoare de 165 de milioane de dolari, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vasul, semi-submersibil, cu o lungime de 12 metri, a fost descoperită în Pacificul de Est, la începutul lunii septembrie, a fost transmis într-un comunicat.

Paza de coastă a interceptat vasul cu ajutor naval columbian, a preluat controlul şi arestat petru persoane.

Peste 500 de kilograme de cocaină au fost aruncate de Paza de coastă, din motive de stabilitate a vasului.

„Nu există cuvinte pentru a descrie sentimentul pe care îl trăieşte echipa Valiant acum”, a spus Matthew Waldron, comandatul vasului Pazei de coastă. „În 24 de ore, echipa a trecut Ecuatorul şi a interceptat un semi-sumbarin încărcat cu droguri”, a adăugat el, precizând că acţiunea a fost fără precedent.

În ultima săptămână, Southeast Coast Guard a anunţat că a reţinut peste 6 tone de cocaină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.