Patru persoane au fost rănite cu arma albă şi au fost spitalizate marţi seara în oraşul german Hanau, în apropiere de Frankfurt, a anunţat miercuri poliţia, precizând că doi suspecţi au fost arestaţi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Motivaţiile agresiunii erau necunoscute, însă nimic nu pare să indice o legătură cu atacul rasist de la 19 februarie, în acelaşi oraş, în landul Hesse.

Un grup de cinci până la şapte bărbaţi înarmaţi cu arme albe a atacat trecători, dezvăluie, citând surse din cadrul poliţiei, revista Focus Online.

Potrivit site-ului, niciuna dintre victime nu se află în stare critică.

Poliţia precizează că cei doi suspecţi sunt în vârstă de 23 şi 29 de ani.

În acest stadiu al anchetei, motivaţia agresiunii rămâne necunoscută, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, care adaugă că niciun element nu leagă acest incident de atacul armat rasist soldat în februarie cu nouă morţi la Henau.

Presupusul autor al atacului, un bărbat  în vârstă de 43 de ani, a deschis focul la 19 februarie în localuri cu narghilea în oraş, după care şi-a ucis mama şi s-a sinucis.

El a publicat pe Internet un text în care amesteca teorii ale complotului şi declaraţii rasiste.

Atacul armat de la Hanau a provocat o emoţie puternică în Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.