Patru membri ai unei familii din Liechtenstein, găsiţi morţi

Patru membri ai unei familii din Liechtenstein, găsiţi morţi

Doi bărbaţi şi două femei din Liechtenstein au fost găsiţi morţi în această săptămână, ei făcând parte din aceeaşi familie, a anunţat, joi, Poliţia, care investighează cazul neobişnuit din micul principat din Alpi, potrivit Reuters.

Poliţia locală a afirmat că trupul unui bărbat de 41 de ani a fost găsit, miercuri, pe malul elveţian al Rinului, în apropiere de Vaduz, capitala Liechtensteinului.

S-a stabilit că era vorba despre un angajat al municipalităţii din Triesen, localitatea situată la sud de Vaduz, care a fost suspendat în urmă cu câteva zile, din cauza unor nereguli în conturi, a afirmat Poliţia.

Ulterior, Poliţia a găsit trupurile unui bărbat de 73 de ani şi a două femei în vârstă de 68 şi 45 de ani, într-un apartament din Vaduz. Aceştia erau părinţii şi sora bărbatului angajat al municipalităţii, a arătat Poliţia.

Autopsiile sunt în curs de desfăşurare, pentru a se stabili ce a provocat cele patru decese.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră