Patru bărbaţi în vârstă de douăzeci de ani au fost interogaţi de poliţie, într-o razie, în noaptea de luni spre marţi, într-un hangar în care sunt cazaţi refugiaţi, în incinta fostului Aeroport Tempelhof din Berlin, însă nicio persoană nu a fost reţinută în cadrul acestei descinderi, în urma atacului cu un camion într-o piaţă de Crăciun din Berlin, soldat cu cel puţin 12 morţi, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest anunţ a fost făcut marţi pentru DPA de către Sascha Langenbach, o o purtătoare de cuvânt a Biroul pentru Afaceri privind refugiaţii din Berlin.

Până la 250 de poliţişti au luat parte la operaţiunea de pe fostul aeroport, potrivit agenţiei germane de presă.

Mai multe publicaţii germane au scris marţi, citând surse din domeniul securtăţii, că presupusul atactor este un pakistanez, ”Naved B.”, care a intrat în Germania la sfârşitul anului trecut sau la începutul acestui an.

Poliţia a refuzat să comenteze aceste informaţii şi a trimis AP să se adrese procurorilor federali, care nu au răspuns imediat la telefon.

DOLIU

Pe de altă parte, ministrul german de Interne Thomas de Maiziere a dispus să fie coborâte în bernă steagurile de la toate clădirile federale, în urma atacului.

De Maiziere a declarat marţi că decizia a fost luată în semn de simpatie după atac.

Autorităţile au anunţat în noaptea de luni spre marţi că cel puţin 12 persoane au fost ucise, iar late 48 rănite, dintre care unele grav, după ce camionul a intrat în mulţime într-o piaţă de Crăciun din capitala germană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.