Parlamentul ungar înscrie în Constituţie limitarea mandatelor premierului la opt ani şi împiedică astfel revenirea la şefia Guvernului a lui Viktor Orban

Parlamentul ungar înscrie în Constituţie limitarea mandatelor premierului la opt ani şi împiedică astfel revenirea la şefia Guvernului a lui Viktor Orban

Parlamentul ungar a adoptat luni - cu o majoritate zdrobitoare - înscrierea în Constituţie a unei limitări la o perioadă de opt ani a mandatelor unui premier ungar, împiedicând astfel o întoarcere la putere a naţionalistului Viktor Orban, relatează AFP.

Textul - una dintre promisiunile de campanie ale premierului conservator proeuropean Péter Magyar împotriva celor 16 ani de putere ai lui Viktor Orban - a fost adoptat de către Parlamentul ungar cu o majoritate constituţională - de două treimi - de care dispune partidul Tisza.

Acest amendament constituţional - care prevede plafonarea la opt ani, consecutiv sau nu, a exercitării funcţiei de premier - a fost adoptat cu 135 de voturi la 50 şi şase abţineri.

"O putere nelimitată sfârşeşte întotdeauna, în orice sistem democratic, să piardă orice simţ al reţinerii", a justificat conservatorul Magyar, evocându-şi precedesorul naţionalist, la 26 mai, când a prezentat proiectul de lege.

"Începând de la un moment dat, nu mai există nicio diferenţă între interesele statului, cele ale partidului şi cele ale liderului şi este necesar ca orice ales să fie obligat să se gândească la succesiunea sa", sublinia el.

Pentru cel care a ajuns la putere în mai, în urma unei victorii largi, această reformă constituie unul dintre elementele centrale ale programului său, care vizează "să restabilească statul de drept" printr-o reechilibrare a instituţiilor.

Limitarea mandatelor este prezentată de către Guvernul său drept un mijloc de a împiedica orice repetare a unei puteri centralizate de durată.

OPOZIŢIA PARTIDULUI LUI VIKTOR ORBAN

Legea Orban a fost adoptată. Era problema cea mai urgentă", a ironizat pe facebook Viktor Orban.

"Dacă este nevoie de mine, voi fi aici", a adăugat cel care a fost reales în weekend la şefia Fidesz, ajuns în opoziţie, care s-a opus oricărei limitări, argumentând că aceasta ar putea restrânge voinţa populară.

Unele ţări din lume limitează mandatul conducătorilor lor la vârf, dar acest lucru se aplică în general preşedinţilor lor puternici.

Preşedintele ungar - al cărui rol este larg protocolar - poate fi ales o singură dată într-un mandat de cinci ani.

Noua lege nu exclude complet o întoarcere a lui Orban la putere.

Ea poate fi revocată, în viitor, printr-o nouă modificare a Constituţiei, care necesită o majoritate calificată de două treimi în Parlament.

Partidul Tisza a abrogat de asemenea o frază care evoca un "organ independent însărcinat să vegheze la salvarea" identităţii ţării şi a culturii sale "creştine".

Această abrogare a fost făcută pentru a evita să fie găsită anticonstituţională o lege menită să desfiinţeze - până la sfârşitul acestei luni - Oficiul Protecţiei Suveranităţii.

Această agenţie - controversată - vrută de către Viktor Orban în 2024 a acuzat presa şi ONG-uri de faptul că servesc interese străine.

Însă ea îi viza în principal pe criticii lui Orban, acuzând presa independentă şi ONG-uri, ca de exemplu Transparency International, de faptul că serveau interese străine.

Agenţia nu a publicat niciun raport oficial după victoria lui Péter Magyar, la 12 aprilie.

Parlamentul urmează să se pronunţe prin vot asupra unui proiect de lege de dizolvare a agenţiei la sfârşitul lui iunie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră