Europenii vor să-şi dezvolte apărarea, deoarece se întreabă dacă angajamentul Statelor Unite în NATO este ”peren”, a avertizat, la Washington, ministrul francez al Armatelor Florence Parly, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt îngrijorată, personal, de noţiunea potrivit căreia NATO ar putea să fie condiţionată de faptul că aliaţii cumpără cutare sau cutare echipament”, a declarat luni Florence Parly.

Ea a susţinut un discurs la Atlantic Council, un centru de reflecţie cu sediul în capitala americană, înaintea unei întâlniri cu omologul său Patrick Shanahan la Pentagon, consacrat participării franceze la forţa internaţională pe care Statele Unite vor să o menţină în nord-estul Siriei, pentru a evita o resurgenţă a grupării Statul Islamic (SI).

Criticându-l pe preşedintele Donald Trump, fără să-l numească, Florence Parly a adăugat că ”atunci când europenii au auzit, în iulie, la NATO, că dacă cheltuielile lor militare nu ating 2% din PIB, Statele Unite «îşi vor urma propriul drum», ei nu au fost liniştiţi”.

 

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump şi-a consternat aliaţii, la NATO, în iunie 2018, cerându-le să-şi crească cheltuielile cu apărarea la 4% din PIB.

”Alianţa ar trebui să fie necondiţionată sau, altfel, nu este o alianţă. Clauza solidarităţii NATO se numeşte Articolul 5, nu articolul F-35”, a adăugat ministrul francez, referindu-se la noul avion american invizbil pe radar, pe care Statele Unite vor să-l vândă europenilor, în detrimentul unor aeronave produse în Europa.

Din cauza acestei noi incertitudini, europenii ”au început să se pregătească, pentru orice eventualitate”, a adăugat ea, după care a apărat iniţiativa apărării europene, care face Washingtonul să scrâşnească.

Ministrul francez s-a abţinut să se angajeze în privinţa prezenţei franceze în Siria.

”Noi studiem cu atenţie oferta recentă a Statelor Unite cu privire la menţinerea unei prezenţe reziduale americane în cooperare cu câţiva parteneri străini”, a spus ea.

Însă, ”pentru moment, nu avem vreo certitudine” în acest sens, a precizat ea într-o conferinţă de presă, adăugând că vrea să discute mai aprofundat cu Florence Parly 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.