Papa Leon al XVI-lea, în vârstă de 70 de ani, a preluat un gest viral, a discutat cu superstarul Bad Bunny şi îşi multiplică ocheadele către fanii fotbalului, într-o operaţiune de seducţie a tinerilor în vizita sa din Spania, relatează AFP.
Această scenă a făcut înconjurul reţelelor de socializare - în picioare, în papamobil, la Madrid şi la Barcelona, Papa repetă gestul "six-seven" şi zâmbeşte în faţa unei mulţimi amuzate şi uşor surprinse.
Acest fenomen viral, originar din Statele Unite, care a apărut în 2025 pe TikTok, dintr-un hit al rapperului Skrilla, s-a răspândit ca focul în rândul tinerilor.
Tinerii dau din umeri, fac un gest cu mâna ca şi cum s-ar gândi la ceva şi spun cu voce tare, în engleză, "six-seven".
Papa Leon al XVI-lea s-a făcut remarcat printr-o scurtă discuţie, luni seara, în privat, cu superstarul portorican Bad Bunny.
Printr-o coincidenţă, Papa şi cântăreţul s-au aflat în acelaşi timp în capitala Spaniei, o coincidenţă care l-a făcut pe Leon al XVI-lea să spună, la bordul avionului, în drum către Spania, că tinerii ar putea ezita între ei.
"MOMENTE DE SPONTANEITATE"
"Dacă-şi pun întrebarea dacă vor să-l vadă pe Bad Bunny sau dacă vor să-l vadă pe Papă, cred că mulţi se vor duce să-l vadă pe Bad Bunny", a declarat el.
"Dar cred că vor veni şi câţiva să-l vadă pe Papă. Iar asta înseamnă ceva", a adăugat el.
"El caută în mod clar să se adreseze tinerilor", observă o expertă americană în Vatican, Elise Ann Allen, care a publicat o biografie a acestui Papă, născut Robert Francis Prevost, la Chicago.
Însă ea crede, de asemenea, că Suveranul Pontif, în pofida greutăţii protocolului, se lasă purtat de simple "momente de spontaneitate", ca atunci când le-a spus jurnaliştilor că susţine Real Madrid şi nu cu FC Barcelona, marele ei rival spaniol.
În timpul zborului de la Madrid la Barcelona, Papa a petrecut o parte a călătoriei în cockpit, în mod vizibil încântat, salutând prin hubloul avionului un avion de vânătoare care însoţea aeronava.
Atunci când unul dintre piloţi i-a spus că este suporter al lui Real Madrid, ai căror jucători poartă un tricou galben, Leon al XVI-lea a zâmbit şi i-a spus "eu sunt tot alb. La Barcelona, trebuie să fii atent".
"Este doar Papa, care rămâne el însuşi", rezumă Elise Ann Allen.
În mai multe rânduri, Leon al XVI-lea a evocat, în ultimele săptămâni, dificultăţi ridicate de către universul digital tinerilor, după care şi-a consacrat în parte, în mai, prima sa enciclică, un manifest adresat tuturor credincioşilor, inteligenţei artificiale (AI).
La un dejun, la Madrid, Leon al XVI-lea, ales papă în mai 2025, a glumit despre limitele actuale ale AI, povestind că l-a întrebat pe un model de limbaj (LLM), cu puţin înainte de vizită, ce-ar trebui să le spună episcopilor spanioli şi a primit un răspuns vechi care-l evoca pe predecesorul său la Vatican.
"EL ÎL FACE PE DUMNEZEU O TENDINŢĂ"
"AI-ul i-a răspuns că «Papa Francisc ar spune»... Atunci a întrerupt-o şi i-a spus că "cred că este alt Papă»...", a declarat amuzat presei coordonatorul vizitei papale, Yago de la Cierva.
Elise Ann Allen consideră că "se întâmplă ceva" cu interesul tinerilor faţă de catolicism, "iar el îşi dă seama. Vrea să profite de asta".
La Madrid, Suveranul Pontif le-a cerut episcopilor spanioli "să construiască o nouă realitate, printr-un dialog respectuos şi folosirea unor noi limbaje" pentru a evangheliza tineretul aflat în "căutarea sinceră a sensului".
"Ceea ce observăm este o creştere a vizibilităţii catolicismului şi a normalizării sale la tinerii" spanioli, analizează în El País Rafael Ruiz, un profesor de Sociologie la Universitatea Complutense de la Madrid.
În 2026, aproximativ 56% dintre spanioli se declară catolici, faţă de o majoritate zdrobitoare (90%) în anii '70, potrivit unui sondaj recent al centrului de Cercetare Sociologică (CIS) de la madrid.
Papa "îl face pe Dumnezeu tendinţă, susţine un editorialist de la cotidianul La Vanguardia.
"El încarnează tot ceea ce lipseşte lumii: bucurie, convingeri puternice, sensibilitate, simţul dreptăţii, tandreţe, speranţă, compasiune. Şi pe deasupra zâmbeşte!".




























