Ministrul interimar al Muncii, Diana Buzoianu, anunţă că Romsilva a negociat recent cu Federaţia Silva Contractul Colectiv de Muncă. ”Credeţi că negocierile au privit cum ar putea să fie mai în siguranţă pădurarii care merg noaptea prin păduri, la control? Nu”, anunţă Buzoianu, precizând că Romsilva s-a obligat, prin Contractul Colectiv de Muncă, să asigure maşini ale instituţiei pentru protestele organizate de Federaţia sindicală Silva.
"O poveste tare de tot: tocmai am descoperit cum Romsilva s-a obligat să asigure maşini din cadrul instituţiei pentru protestele organizate de Federaţia sindicală Silva", anunţă, joi, într-o postare pe Facebook, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu.
Potrivit acesteia, Romsilva a negociat recent cu Federaţia Silva Contractul Colectiv de Muncă.
"Credeţi că negocierile au privit cum ar putea să fie mai în siguranţă pădurarii care merg noaptea prin păduri, la control? Credeţi că negocierile au privit cum să se facă mai bine evaluările, să fie răsplătiţi cei care au cu adevărat rezultate? Nu. Romsilva a negociat şi a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura maşini pentru sindicat la acţiuni sindicale, adică inclusiv la proteste", a mai scris Buzoianu.
Ministrul atrage atenţia că, atunci când Federaţia Silva protestează contra reformei din Romsilva, o va face cu maşinile plătite de Romsilva.
"Fiecare zi în minister îmi demonstrează că trebuie reformată Romsilva", a adăugat ministrul interimar.




























