Papa Francisc face apel la copiii din întreaga lume să rostească, marţi, Rozariul, pentru pacea din Ucraina şi din alte zone devastate de război, în cadrul iniţiativei "Un milion de copii care se roagă Rozariul", transmite Vatican News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Copii din întreaga lume se vor uni spiritual pentru a recita Rozariul pentru pace şi unitate. 

Iniţiativa anuală de rugăciune "Un milion de copii care se roagă Rozariul" va avea loc în acest an marţi, 18 octombrie.  

Fundaţia pontificală Ajutorul Bisericii în dificultate (ACN) organizează în fiecare an rugăciunea Rozariului, invitând parohiile, şcolile şi familiile să se roage pentru pace. 

Papa Francisc şi-a oferit sprijinul pentru această iniţiativă, duminică, când a luat cuvântul la rugăciunea Angelus de la prânz. 

El le-a mulţumit copiilor pentru dorinţa lor de a se ruga pentru pace în lumea noastră şi i-a îndemnat pe adulţi să se alăture rugăciunii lor. 

"Să ne alăturăm lor şi să încredinţăm mijlocirii Maicii Domnului poporul ucrainean martirizat şi alte popoare care suferă din cauza războiului şi a oricărei forme de violenţă şi sărăcie", a transmis Papa Francisc.  

Papa a continuat, amintind că luni este marcată Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. 

 "Fiecare persoană poate da o mână de ajutor pentru o societate în care nimeni să nu se simtă exclus pentru că este sărac", a făcut el apel. 

Afişul pentru campania din 2022 reprezintă un glob pământesc cu mâinile lui Dumnezeu care îl susţin, înconjurat de copii de pe toate continentele. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.