Papa Francisc face sâmbătă o scurtă vizită în Maroc, centrată pe dialogul cu islamul şi problematica migraţiei, două priorităţi ale pontificatului său, înainte de a saluta a doua zi o comunitate catolică ultraminoritară susţinută de adepţii originari din Africa Subsahariană, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful spiritual a aproximativ 1,3 miliarde de catolici a fost invitat de Mohammed VI, rege al Marocului şi "Comandantul creştinilor", pentru această vizită "sub semnul dezvoltării dialogului interreligios", potrivit autorităţilor marocane. 

Aceasta este o temă prioritară pentru Papa Francisc, chiar dacă scandalurile de abuz sexual din interiorul Bisericii catolice ssunt în atenţia publicului. 

Clădiri revopsite, străzi pavoazate, peluze tunse, forţe de ordine consolidate, toate au fost realizate pentru primirea Suveranului pontif la Rabat, capitala unei ţări cu populaţie 99% musulmană. 

Regele îl va primi pe Papa Francisc la aeroport, aşa cum este tradiţia, cu lapte de migdale şi curmale. Apoi, cei doi vor merge în alai, unul în papamobil, celălalt în limuzină, către o mare esplanadă de la Rabat, mărginită de o moschee şi un mausoleu. 

Aproximativ 25.000 de persoane sunt aşteptate pe esplanadă, unde discursurile celor doi vor fi retransmise pe ecrane gigant. 

În Maroc, unde islamul este religie de Stat, autorităţilor le place să sublinieze "toleranţa religioasă" care permite creştinilor străini şi evreilor să îşi exercite liber religia. 

Duminică, Papa Francisc va fi toată ziua alături de comunitatea catolică din ţară, încheindu-şi vizita printr-o mare slujbă, aşa cum nu a mai fost celebrată vreodată în Maroc, la care sunt aşteptate aproape 10.000 de persoane. 

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.