Opoziţia de centru-dreapta a obţinut o victorie în alegerile legislative din Lituania, potrivit rezultatelor aproape complete ale celui de-al doilea tur, într-un context dominat de pandemia covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uniunea Patriei, care a obţinut 25% din voturile exprimate în primul tur, obţine 50 din cele 141 de mandate în Parlament, iar Uniunea Agricultorilor şi Verzilor, formaţiunea de centru-stânga a premierului în exerciţiu Saulius Skvernelis, care a obţinut 17% din voturile exprimate în primul tur, obţine 32 de mandate, potrivit acestor rezultate.

Creditată cu postul de şefă a Guvernului, Ingrida Simonyte, în vârstă de 45 de ani, fostul ministru conservator al Finanţelor, ar urma să construiască o coaliţie cu cele două partide liberale din ţară, care au obţinut 12 şi 10 mandate.

În cadrul măsurilor de securitate privind pandemia, votul a fost autorizat pentru prima oară din maşină, iar măştile şi distanţarea socială au fost obligatoriiîn secţiile de votare.

În pofida unor vârfuri ale contaminării cu noul coronavirus, numărul morţilor raportat la populaţia Lituaniei rămâne cu mult mai mic faţă de media europeană.

Alte patru partide politice au intrat în Parlament în primul tur, ceea ce ar urma să conducă la negocieriîn vederea formării unei coaliţii în urma turului doi.

În timpul campaniei electorale, Symonite i-a reproşat lui Skvernelis că nu a reuşit să pregătească ţara de al doilea val al epidemiei.

”Trebuie să modificăm modelul gestionării crizei, pentru că nu avem transparenţă şi claritate cu privire la cine consiliază Guvernul şi cine are ultimul cuvânt”, a declarat ea duminică seara presei.

”Noi îi auzim pe medici şi pe oamenii de ştiinţă spunând că nu sunt suficient de ascultaţi”, a adăugat ea.

Simona Dirse, în vârstă de 33 de ani, o angajată a unei companii de asigurări, consideră că experienţa anterioară a lui Simonyte, ca ministru al Finanţelor care a înfruntat urmările crizei financiare mondiale, o va ajuta să înfrunte pandemia.

”Cred că ea va gestiona situaţia mai bine ca autorităţile actuale, din cauza calităţilor sale şi spiritului critic. Ea este fermă, dar caută şi dialogul”, a declarat pentru AFP această locuitoare a Vilniusului.

Premierul Skvernelis, mai popular în rândul alegătorilor rurali cu venituri mici, s-a angajat însă în campanie să continue lupta împotriva inegalităţilor sociale şi să introducă o primă anuală în ban - intitulată ”a 13-a lună de pensie -, pentru persoanele în vârstă.

”Alegătorii erau sătui de coaliţiade la putere. Ei voiau o schimbare în perisajul politic”, a declarat pentru AFP Ramunas Vilpisauskas, un profesorla Universitatea Vilnius.

Coaliţia de centru-dreapta ar urma să fie mai activă decât Guvernul în exerciţiu în căutarea unor investitori străini, însă ”nu văd motive de schimbări strategice în politica externă”, apreciază Vilpisauskas.

Toate marile partide lituaniene sunt în favoarea Uniunii Europene (UE) şi NATO. Ele sprijină voinţa Vilniusului de a uni statele membre UE în susţinerea opoziţiei democratice belaruse, în urma unor alegeri prezidenţiale contestate în această ţară vecină.

”Doar ajustări minore sunt probabile cu privire la UE şi în politica extrernă, pentru că există un consens larg şi solid asupra principiilor orientărilor”, declară pentru AFP Kestutis Girnius, un profesor la Universitatea din Vilnius.

Preşedintele Gitanas Nauseda, al cărui mandat se încheie în 2024, continuă să conducă politica externă şi de apărare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.