Dmitro Saharuk, directorul operatorului ucrainean de energie electrică DTEK, a declarat pentru televiziunea ucraineană că ”în medie, aproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric la ora actuală”, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email


Saharuk a mai spus că ”ruşii au cauzat daune foarte grave instalaţiilor de transport - acestea sunt substaţii care transmit energie electrică dintr-un cartier în altul - prin care este furnizat curent electric în mai multe regiuni din centru şi vest”.

El a precizat că una dintre centralele termice ale companiei a fost, de asemenea, avariată şi în prezent nu mai funcţionează.

”În toată ţara, există programe de oprire de urgenţă. Unele regiuni au resurse extrem de limitate, iar situaţia va continua până când vor începe lucrările de reabilitare”, a adăugat el.

”Parţial, lucrările de reparaţie au început deja, parţial, resturile echipamentelor distruse trebuie îndepărtate, iar teritoriul deminat”, a arătat oficialul.

El a avertizat cu privire la perspectiva unor pene de curent electric ce vor ţine câteva zile.

”Acum trebuie să fim pregătiţi, pentru că s-ar putea să nu existe electricitate zile întregi. Nu vorbim despre întreruperi programate de curent, ci despre alimentare. Şi, din păcate, numărul de ore în care aceste surse de alimentare vor fi pornite va fi foarte scurt, 2-3 ore maximum”, a punctat Saharuk.

Declaraţiile lui Saharuk au venit pe măsură ce temperaturile au scăzut în toată Ucraina, iar în Kiev a nins pentru prima dată în această iarnă.

DTEK Group este un investitor privat, lider în sectorul energetic al Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.