Consiliul de Securitate al ONU urmează să examineze miercuri o iniţiativă americană în vederea unei prelungiri pe o perioadă nedeterminată a unui embargo impus vânzării de armament către Iran, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Embargoul - impus prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear - urmează să expire în octombrie.

Potrivit unor diplomaţi, misiunea americană la ONU a transmis luni celorlalţi 14 membri ai Consiliului un proiect al unei rezoluţii în acest sens, însă Rusia şi China - care au drept de veto în calitate de membri permanenţi - au respins deja iniţiativa americană.

Proiectul american vizează interzicerea vânzării, livrării şi transferului de armament sau material militar Iranului, mai puţin în cazul unor derogări aprobate de o comisie din subordinea Consiliul de Securitate.

Textul prevede de asemenea autorizarea unor ţări terţe să inspecteze orice încărcătură, pe teritoriul sau în apele lor, destinată Iranului, în cazul unor suspiciuni.

Iniţiativa americană intervine în urma unui raport al secretarului general al ONU Antonio Guterres potrivit căruia mai multe rachete de croazieră au fost fosolosite în atacuri, anul trecut, vizând instalaţii petroliere şi un aeroport saudite sunt de ”origine iraniană”.

Administraţia lui Donald Trump ameninţă că, în cazul unui eşec al proiectului său de rezoluţie, ar putea încerca să declanşeze ”snapback” - un mecanism prevăzut de Acordul de la Viena care permite o revenire autormată la regimul sancţiunilor internaţionale impuse Iranului de dinaintea acordului.

Statele Unite, care s-au retras din Acordul de la Viena în mai 2018, susţin că sunt în măsură să declanşeze acest mecanism evocând statutullor de ”participant iniţial la JCPoA (acronimul acordului) identificat în paragraful zece ale Rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate al ONU”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.