ONU îşi reiterează susţinerea ”integrităţii teritoriale a Ucrainei” în ”frontierele recunoscute”, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate pe tema ”referendumurilor” de anexare din Ucraina, pe care Statele Unite vor să le condamne printr-o rezoluţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Daţi-mi voie să repet că ONU rămâne total angajată în favoarea suveranităţii, unităţii, independenţei şi intergrităţii teritoriale a Ucrainei, în frontierele recunoscute internaţional”, a subliniat în deschiderea reuniunii secretara generală adjunctă a ONU însărfcinată cu Afaceri Politice, Rosemary DiCarlo.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a luat cuvântul prin legătură video, la fel ca mulţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU, a denunţat din nou ”parodii de referendumuri”.

”Ele sunt o tentativă cinică de a forţa bărbaţii ucraineni din teritoriile ocupate (de ruşi) în Ucraina să fie mobilizaţi în armata rusă pentru a-i trimite să lupte împotriva patriei lor”, a denunţat Zelenski, care a adăugat că recunoaşterea de către Rusia a acestor ”pseudo-referendumuri” înseamnă că ”nu avem ce discuta cu actualul preşedinte rus”.

”Un semnal clar este necesar din partea tuturor ţărilor lumii”, a subliniat el. ”Cred în capacitatea voastră de a acţiona”, a insistat Zelenski.

Nu există însă nicio şansă ca acest Consiliul de Securitate al ONU, în care Rusia are drept de veto, să ajungă la o poziţie comună cu privire la aceste scrutine.

Cu toate acestea, Statele Unite şi Albania ”vor pune pe masă o rezoluţie de condamnare a simulacrelor de referendumuri, prin care îndeamnă statele membre să nu recunoscă niciun statut modificat al Ucrainei şi prin care obligă Rusia să-şi retragă trupele din Ucraina”, a anunţat ambasadoarea americană la ONU Linda Thomas-Greenfield.

În cazul în care Rusia îşi foloseşte dreptul de veto ”pentru a se proteja”, ”atunci vom cere Adunării Generale să transmită un mesaj fără vreo ambiguitate Moscovei”, a anunţat ea.

Acest vot ar putea avea loc la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare, a declarat ea presei.

Adunarea Generală a ONU, din care fac parte 193 de state membre ONU şi în care niciun stat nu are drept de veto, a adoptat în martie şi aprilie, după invazia Ucrainei de către Rusia, mai multe rezoluţii prin care a condamnat Moscova.

”China a luat notă de ultimele evoluţii ale situaiei în Ucraina”, a declarat ambasadorul Chinei, Zhang Jun, în contextul în care poziţia Beijingului este examinată cu atenţie.

”Poziţia noastră” este ”clară şi constantă: suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor trebuie să fie respectate”, a declarat el.

China este în mod oficial neutră, însă este acuzată de Occident că este prea conciliantă cu Rusia, în pofida faptului că oficiali americani şi-au exprimat speranţe măsurate după declaraţii pe care Beijingul le-a făcut săptămâna trecută, în timpul Adunării Generale a ONU, în urma unei întâlniri a şefilor diplomaţiilor chineză Wang Yi şi ucraineană Dmitro Kuleba, la New York, în care chinezul a îndemnat la respectarea ”integrităţii teritoiale a tuturor ţărilor”.

Ambasadorul rus la ONU Vasili Nebenzia a dat asigurări că ”referendumurile” au fost ”transparente”.

El a denunţat un ”acces de furie” şi ”propaganda” Occidentului, al cărui singur scop este, în opinia sa, ”să sleiască Rusia”, pentru a o ”supune voinţei sale”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.