Numărul civililor ucişi în războiul din Afganistan a atins un record în prima jumătate a anului 2018, a transmis Organizaţia Naţiunilor Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au fost înregistrate 1.692 de decese, iar principalele cauze au fost atacurile militanţilor şi cele sinucigaşe cu bombă, informează BBC.

Cifrele privind acest conflict, care a început în 2001, sunt cele mai mari de când ONU a început înregistrarea lor în 2009.

Raportul, întocmit de United Nations Assistance Mission in Afghanistan (Unama), arată că numărul deceselor înregistrate a crescut cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totuşi,numărul celor răniţi în conflicte a scăzut cu 5%, la 3.430, precum şi numărul total al victimelor civile - decedaţi şi răniţi -, cu 3%, la 5.122.

Acest record a fost înregistrat în ciuda unui acord de încetare a focului fără precedent dintre forţele afgane şi talibani încheiat luna trecută, care a fost, în mare, respectat de ambele părţi.

Conflictul din Afganistan a fost discutat şi la summit-ul NATO care a avut loc săptămâna aceasta la Bruxelles, unde SUA a spus că va pregăti o analiză strategică la un an după ce preşedintele american Donald Trump a decis să rămână implicat în conflictul început în urmă cu 17 ani.

Forţele conduse de SUA au înlăturat talibanii de la putere în 2001, în încercarea de a reprima militanţii islamişti după atacurile de la 11 septembrie din Statele Unite.

Mii de trupe NATO au fost trimise în regiune, însă militanţii au ripostat. În 2014, NATO a încheiat oficial misiunea, predând-o forţelor afgane, pe care le-a instruit. De la acel moment, talibanii au câştigat mai multe teritorii din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.