ONU îndeamnă donatori internaţionali să angajeze până la zece miliarde de dolari (8,5 miliarde de euro) în vederea ajutorării refugiaţilor sirienilor, care fug de un deceniu de Războiul Civil, în plină pandemie de covid-19, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul celei de cincea Conferinţe anuale pe tema refugiaţilor sirieni, un eveniment organizat de către Uniunea Europeană (UE), ONU cere 4,2 miliarde de dolari pentru ajutorarea sirienilor din ţară şi 5,8 miliarde de dolari pentru refugiaţii în ţări din Orientul Mijlociu.

Aproxmativ 24 de milioane de oameni au nevoie de un ajutor de bază - cu patru milioane mai mulţi decât anul trecut, cel mai mare număr de la reprimarea unor manifestaţii în favoarea democraţiei de către regimul lui Bashar al-Assad, în 2011, care a declanţat războiul civil.

”Au trecut zece ani de disperare şi de dezastru pentru sirieni”, denunţă secretarul general adjunct al ONU însărcinat cu Afaceri Umanitare Mark Lowcock.

Nivelul confruntărilor între forţele armate siriene şi rebeli au scăzut în urma unui acord încheiat în urmă cu un an, care a pus capărt unei campanii de bombardamente a Rusiei şi care a condus la deplasarea unui milion de oameni.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres intervine la această conferinţă marţi.

La 10 martie, la marcarea a zece ani de la primele manifestaţii împotriva lui Bashar al-Assad, Guterres a prezentat Siria drept un ”coşmar viu”, în care aproape jumătate dintre copii nu au cunoscut decât războiul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.