Un omagiu discret, pe un pod lângă Kremlin, adus opozantului Boris Nemţov, asasinat în urmă cu 11 ani. ”Toată lumea este îngrozită”. 30 de ambasadori şi diplomaţi din Occident, de trei ori mai mulţi decât ruşii prezenţi, au depus garoafe roşii la memorial

Un omagiu discret, pe un pod lângă Kremlin, adus opozantului Boris Nemţov, asasinat în urmă cu 11 ani. ”Toată lumea este îngrozită”. 30 de ambasadori şi diplomaţi din Occident, de trei ori mai mulţi decât ruşii prezenţi, au depus garoafe roşii la memorial

Aproximativ zece persoane şi-au depăşit frica şi i-au adus un omagiu opozantului Boris Nemţov, pe un pod situat în apropiere de Kremlin, pe care a fost asasinat în urmă cu 11 ani, relatează AFP.

Boris Nemţov, care a fost un vicepremier al lui Boris Elţîn (1991-1999), după care a devenit un opozant aprig al lui Vladimir Putin, a fost ucis prin împuşcare, cu patru gloanţe, pe acest pod, la 27 februarie 2015.

El avea atunci vârsta de 55 de ani.

Sute de persoane se reuneau odinioară în acest loc, în jurul unui memorial improvizat, pentru a-i comemora moartea.

Anul acesta, puţini au îndrăznit ă vină.

”E atât de puţină lume, ei au uitat cu toţii”, suspină un bărbat în vârstă, care refuză să-şi spună numele.

”Toată lumea este îngrozită”, declară AFP o femeie care se afla aproape.

”ACUM TOTUL E REPRIMAT AICI, TOTUL ESTE PERSECUTAT, OAMENI SUNT LA PUŞCĂRIE”

După lansarea invaziei la scară mare a Ucrainei, la 24 februarie 2022, Kremlinul a introdus legi stricte de cenzură militară, care i-au redus criticii la tăcere şi au instaurat o atmosferă de frică puternică.

La 27 februarie 2022, manifestanţi au organizat o adunare împotriva războiului, la memorialul lui Nemţov.

Pe când trăia, el s-a opus, în 2014, anexării Crimeei şi susţinerii separatiştilor ucraineni proruşi din estul Ucrainei de către Moscova.

Vineri dimineaţa, ambsadori şi diplomaţi din Occident - aproximativ 30 de persoane în total, adică de trei ori mai mulţi decât numărul ruşilor care s-au adunat în acel moment - au depus garoafe roşii la memorial.

În apropiere vegheau forţe de ordine.

”Circulaţi, nu vă adunaţi în mulţime, nu blocaţi trecerea”, tuna un poliţist la megafon.

După susţinătorii săi, Nemţov ar fi condus ţara pe o cale democratică.

”Rusia ar fi trebuit să aibă - chiar dacă, din nefericire, nu s-a întâmplat aşa - un conducător exact ca Nemţov”, declară AFP un cercetător, Serghei, în vârstă de 79 de ani.

”Acum totul este reprimat aici, totul este persecutat, oameni sunt la puşcărie”, deplânge el, fără să-şi spună numele de familie.

”Speranţele întregii ţări se bazau pe el, ale tuturor celor care voiau să fim liberi aici”, declară Olga Vinogradova, în vârstă de 66 de ani, care întreţine cu devoţiune, împreună cu alţi voluntari, memorialul lui Nemţov - flori, fotografii ale defunctului -, vandalizat în mai multe rânduri din 2015 încoace.

”Când a fost ucis acest om, noi am fost toţi executaţi la acest memorial. Pentru că speranţele ne-au fost distruse”, decloară ea.

”Prin acest momorial, noi le amintim oamenilor că există altă cale a Rusiei. Şi că exista o persoană reală care ne-ar fi putut conduce pe ea”, spune ea.

”TOTUL SE POATE SCHIMBA, ÎN ORICE MOMENT”

Boris Nemţov, un fizician, a devenit cunoscut în anii '90, ca tânăr guvernator liberal al regiunii Nijni Novgorod.

El era prezentat larg, atunci, drept succesorul lui Boris Elţîn.

Însă, până la urmă, un fost agent KGB, Vladimir Putin, a ajuns la putere la sfârşitul lui 1999.

Nemţov l-a susţinut ezitant, mai întâi, după care a devenit unul dintre adversarii săi.

El şi-a pierdut în mare parte popularitatea în anii următori şi mai era doar o figură în plan secund a polificii ruseşti atunci când a fost ucis.

Însă asasinarea sa a şocat ţara şi întreaga lume.

Susţinătorii săi îl acuză pe liderul cecen Ramzan Kadîrov de faptul că a ordonat această crimă, o acuzaţie pe care acesta o dezminte.

Cinci ceceni au fost condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea cu privire la executarea acestui omor, însă comanditarii n-au fost aretsaţi niciodată.

Unul dintre bărbaţii condamnaţi, Temirlan Eskerhanov, a fost graţiat şi eliberat în 2024, după ce s-a angajat în armata rusă şi a fost trimis pe front în Ucraina.

Boris Nemţov a fost unul dintre primii susţinători ai lui Aleksei Navalnîi, mort în 2024 într-o închisoare în Arctica, vicitmă, potrivit echipeii sale, a unei otrăviri ordonate de către Kremlin, o acuzaţie pe care acesta din urmă o dezminte.

Principalii critici ai lui Vladimir Putin sunt în exil, în închisoare sau morţi.

Un fotograf, Gleb, în vârstă de 23 de ani, consideră că o mişcare sau o persoană ca Nemţov este ”imposibilă” în prezent.

Însă el se agaţă, cu toate acestea, de o speranţă slabă - ”Totul se poate schimba, în orice moment”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor